Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 mai 2000
other · adoptat
Gheorghe Ana
Discurs
Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
Cele douã teze care compun cele douã alineate ale acestui articol trebuie discutate, evident, separat.
În contextul prevederilor legii, eu vã propun sã ne oprim la primul alineat, formulând: ”Colegiul Naþional pentru Studierea Arhivelor Securitãþii funcþioneazã ca structurã naþionalã unicã.Ò
De ce? Fiindcã argumentele ºi argumentaþia cu privire la extinderea în teritoriu nu este susþinutã nici mãcar de iniþiator ºi v-aº invita sã binevoiþi sã observaþi pe organigrama ce ne-a fost înaintatã ca anexã la regulament cã nu existã structuri în teritoriu ºi mi se pare corect sã nu existe structuri în teritoriu în condiþiile în care, prin voinþa legiuitorului, s-a definit cu claritate cã este o structurã naþionalã unicã.
În ceea ce priveºte teza a doua, respectiv alineatul asupra cãruia distinsul nostru coleg, domnul profesor Oliviu Gherman, s-a oprit, este foarte firesc ca în regulament sã nu putem permite înscrierea unui asemenea text, deoarece mai la vale, observaþi dumneavoastrã cã încadrarea personalului se va face în urma unui interviu ºi în urma unei bune cunoaºteri a celui care urmeazã sã lucreze în acest domeniu atât de sensibil. Atunci cum este posibil ca sã punem în lege un text care sã permitã colegiului angajarea unor colaboratori externi în ”funcþie de necesitãþiÒ ºi de aceea eu vã propun ca aceastã tezã, respectiv acest alineat sã fie eliminat.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.