Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2000
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gavril Dejeu
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Comisia, dupã pãrerea mea, pe bunã dreptate a înlãturat din conþinutul proiectului de lege varianta alocãrii de sume din bugetul de stat în vederea constituirii acestor burse sociale, fiindcã, pe bunã dreptate, bugetul de stat este afectat pentru bursele, în general, pe care universitãþile sau instituþiile de învãþãmânt superior le pot acorda.
Dar, în art. 2, se menþin douã surse de alimentare a acestei acþiuni, ºi anume: ”sponsorizãrile, veniturile proprii ºi alte surse extrabugetareÒ, care nu sunt menþionate, deºi în proiectul de lege era vorba ºi de ”donaþiiÒ. Evident cã ºi donaþiile intrã în noþiunea de ”alte surseÒ.
Mã refer la argumentaþia fãcutã de reprezentantul Ministerului Învãþãmântului. Cine va depune diligenþe ºi eforturi pentru ca aceste surse, cel puþin din sfera donaþiilor ºi a sponsorizãrilor, sã vinã sã alimenteze fondul? Este evident cã universitãþile, instituþiile de învãþãmânt superior. Altcineva nu poate. Cine va depune eforturi pentru ca, eventual, persoane fizice sã sponsorizeze? La fel. Au Senatele universitare, la ora actualã, în virtutea principiului autonomiei, cãderea ºi competenþa de a se ocupa de aceste probleme ºi de a stabili, în cadrul fondurilor disponibile, aceste burse sociale? Au. Probabil cã aceastã reglementare legalã este mai detaliatã decât reglementãrile pe care le avem la ora actualã.
În principiu, mult pe mult nu stricã, dar la nivelul principiilor de legiferare, atunci când avem dispoziþii, cum arãta reprezentantul Ministerului Învãþãmântului, care permit realizarea ºi satisfacerea dezideratului pe care-l urmãrim în acest proiect, din punct de vedere al fenomenului legiferãrii în România, este pãgubos ca sã suprapunem dispoziþii ºi reglementãri care se suprapun.
De aceea, socot cã, dacã, totuºi, aºa cum a spus domnul preºedinte, suntem în situaþia de a promova proiectul ºi nici nu avem altã cale, socot cã acest art. 2 din raport ar putea sã fie supus discuþiei cu Ministerul Învãþãmântului ºi eu aº cere chiar pãrerea Ministerului Învãþãmântului dacã, în constituirea acestui fond, nu existã posibilitatea unei entitãþi, a unui cuantum stabil ºi asigurãtor, fiindcã sursele extrabugetarre enumerate aici sunt absolut aleatorii ºi dacã, prin urmare, din fondul de burse pe care instituþiile de învãþãmânt superior le au, nu existã posibilitatea defalcãrii, o datã cu adoptarea acestui proiect de lege care vine sã instituþionalizeze, de aceastã datã prin lege, aceastã formã de sprijinire a învãþãmântului superior, dacã nu existã posibilitatea defalcãrii unui cuantum pentru a porni mãcar de la o sursã sigurã de alimentare a fondurilor necesare, fiindcã tot ce vedem aici: sponsorizãri, venituri proprii ale instituþiei, donaþii ºi alte surse extrabugetare nu spun, practic ºi concret, nimic decât în sfera unei eventualitãþi de realizare.
ªi aº dori sã ºtiu din partea Ministerului Învãþãmântului dacã nu existã posibilitatea ca, alãturi de aceste surse, o datã cu instituþionalizarea acestei forme de spri- jin, sã fie alocatã o cotã cât de micã din bugetul de stat pentru a asigura instituþiile de învãþãmânt superior cã cel puþin o cotã minimalã de resurse financiare existã pentru aceastã instituþie pe care noi, acum, vrem s-o instituim prin lege.