Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2003
procedural · respins
Radu Alexandru Feldman
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Cred cã abordãm una dintre cele mai sensibile, una dintre cele mai dureroase chestiuni care rãmân într-o mare necunoaºtere nu pentru noi, membrii Senatului, ci pentru întreaga omenire.
Pentru a mã face înþeles ºi pentru a-i rãspunde distinsului coleg ºi prieten, domnul Frunda, care are în plus faþã de noi sau faþã de mulþi dintre noi avantajul unei permanente racordãri la practica europeanã, vreau sã vã spun cã a susþine formula propusã de Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri Ñ ”Prin holocaust se înþelege exterminarea sistematicã în masã a populaþiei evreieºti din Europa, organizatã de cãtre autoritãþile naziste în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi MondialÒ Ñ exonereazã de orice rãspundere autoritãþile din þãrile care au fost fie aliate, fie satelite, fie chiar neutre în cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial.
Vinovãþia pentru cele întâmplate în cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, legat strict de aceastã chestiune, începe, fireºte, cu Germania nazistã ºi se terminã cu þãri care þin astãzi sus stindardul democraþiei Ñ ºi mã refer la Statele Unite ºi la Anglia, care au pãcate probate prin documente ce nu pot fi contestate.
Istoria celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial consemneazã fapte pe care mintea noastrã, astãzi, nu le poate cuprinde. Vã aduc în amintire, pentru cei care cunoaºteþi, odiseea celor trei vase de lux: ”MississipiÒ, ”Saint LouisÒ ºi ”MissouriÒ, încãrcate de Germania lui Hitler cu evreii din Europa ºi trimise în lumea liberã sã-i primeascã.
Dupã ce au fãcut turul porturilor Americii, Canadei, înapoi, ale Angliei, unde nimeni nu a vrut sã-i primeascã, pasagerii acestei ultime croaziere de lux au luat drumul lagãrelor de exterminare.
Tragedia omenirii, care a avut ca subiect în cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial populaþia evreiascã, nu se rezumã numai la exterminarea sistematicã, organizatã de cãtre autoritãþile naziste, motiv pentru care susþin cu toatã convingerea formularea domnului senator Sergiu Nicolaescu care, sigur, poate fi oricând îmbunãtãþitã, poate fi oricând nuanþatã, dar care, în orice caz, corecteazã o formulare pe care, aºa cum o avem propusã din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri nu face decât sã întreþinã o gravã eroare juridicã.
Vã mulþumesc pentru atenþie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.