Nicolae Paul Anton Pãcuraru

Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Cu siguranþã tema aflatã astãzi în discuþie este importantã ºi este în mãsurã sã preocupe toatã opinia publicã româneascã, pentru cã evoluþia României ºi atingerea obiectivelor sale politice, de politicã externã ºi de politicã internã, depind în bunã mãsurã de criteriile politice, de instaurarea democraþiei, ºi acest lucru este valabil atât pentru aderarea la NATO, cât ºi pentru integrarea în Uniunea Europeanã.

Evident, pentru toatã lumea, democraþia nu este o stare de fapt sau un bun însuºit pentru totdeauna. Ea are fluctuaþii. Creºte, scade, se construieºte, dispare, existã pericole reale ca democraþia, chiar instauratã, sã disparã.

ªtiinþele politice, analiºtii politici împart þãrile, regimurile politice în trei mari categorii: nedemocratice, parþial democratice sau democraþii stabile.

România nu a reuºit niciodatã, în pofida tuturor declaraþiilor, nu a reuºit niciodatã sã depãºeascã statutul de democraþie parþialã. De altfel, toate þãrile postcomuniste au avut dificultãþi într-o construcþie democraticã, dar cred cã România, ºi datoritã tradiþiei sale centenare, ºi datoritã tradiþiei interbelice, ar fi avut dreptul sã parcurgã mai repede drumul spre o democraþie consolidatã, spre o democraþie stabilã. Din pãcate, viciul fundamental apare încã din decembrie 1989.

În esenþã, democraþia este un sistem de guvernare în care conducãtorii rãspund în faþa celor pe care îi conduc. Din pãcate, aceasta este o problemã ºi de funcþionare, dar ºi de mentalitate, ºi este cât se poate de evident cã în marea majoritate a situaþiilor conducãtorii în România nu au învãþat cã trebuie sã rãspundã în faþa celor conduºi. Dacã vreþi un exemplu, este chiar dezbaterea de astãzi, un exemplu este chiar poziþia Guvernului, un exemplu este chiar desconsiderarea permanentã a obligaþiilor care îþi revin în calitate de conducãtor.

Din punct de vedere instituþional sau organizatoric, democraþia este, sigur, un aranjament instituþional, o construcþie instituþionalã, care se bazeazã pe câteva lucruri esenþiale, care þin de separarea puterilor în stat, care þin de echilibru reciproc al puterilor. Din pãcate, pe aceste ambe paliere, România este în suferinþã ºi de 12 ani de

zile rãmâne în suferinþã. Modelul politic românesc este rupt, cumva, de realitatea democraþiei funcþionale. Este un model politic care se bazeazã pe unul sau douã centre de putere ºi pe o masã de votanþi din Camerã sau din Senat. O datã ajuns în Guvern, ai postura deja de zeu sau de semizeu. O datã instalaþi într-un centru de comandã, parlamentarii devin o masã de sprijin, de mânã ridicatã sau de cartelã tastatã, dar nu un factor de consultare ºi, din pãcate, acest lucru a fost valabil ºi pentru legislaturile trecute, dar ºi pentru cea prezentã, în care erau departe de a avea Senatul sau Camera Deputaþilor consideraþia necesarã în faþa Executivului.

Democraþia este în pericol în România ºi este un adevãr. Spectrul politic românesc este puternic dezechilibrat. Avem un partid dominant, care a acaparat tot ceea ce putea sã acapareze: administraþie, resurse, s-a instalat în toate structurile, ºi o opoziþie, din pãcate, frântã în douã. Este o realitate politicã româneascã. Aceastã opoziþie frântã în douã sigur cã uºureazã indiscutabil calea puterii, pentru cã, în situaþia în care nu se poate constitui un vot semnificativ ºi o bãtãlie politicã adevãratã între putere ºi opoziþie, sigur cã puterea este avantajatã de aceastã situaþie.