Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iulie 2000
other · adoptat
Acsinte Gaspar
Alocuþiunea domnului prim-ministru al Regatului Þãrilor de Jos, Wim Kok
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Cum am precizat ºi în ºedinþa de dimineaþã, art. 2 trebuie refãcut întrucât numãrul de membri din cadrul comisiei s-a majorat de la 11 la 13, iar în ceea ce priveºte componenþa biroului comisiei, numãrul membrilor biroului s-a majorat de la 3 la 5. În plus, aºa cum am propus, aceastã componenþã a comisiei ºi a biroului urmeazã sã fie redatã într-o anexã ºi nu aºa cum o avem noi, în forma care este prezentatã în momentul de faþã.
Ca atare, domnule preºedinte, propun ca art. 2 sã fie reformulat în felul urmãtor: ”Comisia de anchetã va fi formatã din 13 membri ºi va avea un birou format dintr-un preºedinte, doi vicepreºedinþi ºi 2 secretari. Componenþa nominalã a comisiei ºi a biroului sãu este prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâreÒ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.