George Mihail Pruteanu

## Domnule preºedinte,

## Stimaþi colegi,

Dacã n-aº fi participat la ºedinþele comisiei, nu m-aº putea pronunþa, dar am fãcut-o, am participat, ºedinþele au fost cât se poate de substanþiale, le-am ºi mulþumit de la acest microfon, în special persoanelor care au contribuit cel mai mult, domnul preºedinte Mãlaimare, domnul deputat Onisei, domnul secretar M‡rton, ºi îmi puneam acum problema de principiu. La fiecare lege vor exista amendamente respinse, acesta este mecanismul parlamentar. Dacã fiecare deputat care are amendamente respinse sau fiecare comisie s-ar încãpãþâna pânã la capãtul capãtului, pânã la limitã, nu s-ar mai finaliza o lege.

Lucrurile s-au desfãºurat exact cum se cuvine la comisie. S-au citit cu atenþie ºi s-au preluat lucruri din aceste amendamente, deci a transforma chestiunea aceasta într-o chestiune de orgoliu frustrat, de orgoliu ulcerat ºi chiar de ambiþie, sã o spunem pe faþã, este un lucru necorect ºi necavaleresc.

Mã refer acum la amendamentele propuse de domnul deputat Cazimir, care, sã vã spun drept, sub un anume aspect, m-au mâhnit ºi chiar mi-au produs o micã dozã de dezamãgire. S-ar putea sã greºesc, dar impresia mea, astãzi ºi data trecutã, a fost cã domnul deputat Cazimir nu se ridicã la înãlþimea profesorului ºi literatului Cazimir. Am simþit în atitudinea Domniei sale o notã de încrâncenare, aºa, un pic tulbure, un pic neelegantã, un pic neseninã. Domnia sa nu are atât dorinþa de a contribui la îmbunãtãþirea legii, cât de a o vedea formulatã de Domnia sa, nu de cel care a iniþiat-o, ci de Domnia sa, nu de cel care a iniþiat-o împreunã cu comisia, ci de ªtefan Cazimir. Îmi pare rãu cã nu v-a venit aceastã idee mai devreme, domnule profesor, pentru cã unele dintre amendamentele dumneavoastrã nu sunt decât reformulãri stilistice, mai puþin precise, ale textelor existente. ªi aºa cum ºi domnul secretar çrp‡d v-a notificat, comiteþi aceleaºi erori pe care le incriminaþi, mã rog, rãmânând de vãzut dacã sunt sau nu erori.

De pildã, aþi respins distincþia între scris sau vorbit, dar aþi observat, chiar dumneavoastrã, cã ea este necesarã, întrucât poate fi, sã spunem, vorba de un text vorbit ºi atunci nu este nevoie de punctuaþie ºi aºa mai departe. Ea este operaþionalã. Plus cã ne adresãm, vrem sã facem o lege, nu un eseu, nu o conferinþã la Sala Dalles, ci o lege aplicabilã în viaþa profundã, sã spunem, a României, ºi atunci, pentru aplicabilitatea aceasta, este nevoie de distincþia între textul scris ºi textul vorbit. Nu ne adresãm numai unor academicieni, unor semanticieni, unor filologi. Este o distincþie operaþionalã aceasta, între scris ºi vorbit.

Apoi, aþi cãzut uneori chiar într-un fel de derizoriu liber-schimbist, spunând cã ar fi inutil acel ”sauÒ, pentru cã, în privinþa ... Ñ mã refer la art. 2 Ñ, în privinþa unui text ”care poate fi rostit în locuri publice sau prin mijloace de informare în masãÒ, dumneavoastrã aþi venit cu glumiþa cã ”un televizor se poate afla în locuri publiceÒ.