Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 mai 2003
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Constantin Bîciu
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Data trecutã când s-a discutat în plenul Senatului aceastã lege a fost retrimisã la comisie cu rugãmintea de a primi raportul comisiei ºi avizul Ministerului Finanþelor Publice. Solicitam acest aviz pentru cã acele cuvinte introduse acolo ”Scutiri ºi reeºalonãriÒ ºi la societãþile deja privatizate însemna o scãdere de multe mii de miliarde ca venit la bugetul de stat ºi spuneam atunci cã tuturor parlamentarilor li s-a interzis sã aibã iniþiativã legislativã, care duce la cheltuieli bugetare, fãrã avizul Ministerului Finanþelor. Deci ºi o asemenea lege care ar fi diminuat veniturile bugetare cu multe mii de miliarde ar fi fost foarte necesar sã aibã acest aviz.
Sunt de acord cu pãrerea domnului senator Predescu, dar vreau sã fac o precizare. Domnia sa a afirmat aici cã este prima datã când se ºterg creanþe sau când se cere ºtergerea creanþelor între societãþi comerciale.
Nu, domnule Predescu! Prima datã în istoria României s-a produs acest lucru acum 3 luni de zile când s-a dat acea ordonanþã privind privatizarea celor 40 de societãþi comerciale cãrora li se ºterg nu numai datorii bugetare, ci ºi datorii comerciale. Acelor societãþi li se ºterg, în special, datoriile comerciale cãtre regiile autonome ºi, în consecinþã, mai departe, acestora li se ºterg în sume echivalente datorii cãtre buget.
Deci dacã s-ar dori de la comisia pentru agriculturã salvarea acelor societãþi comerciale Ñ I.A.S.-uri Ñ deja privatizate, ar fi necesarã cel puþin o lege de acest gen.
Ca sã închei, susþin retrimiterea la comisie ºi avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri ºi al Ministerului Finanþelor Publice pentru modificãrile propuse de Comisia pentru agriculturã. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.