Oliviu Gherman

## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Desigur, managementul în cercetarea în învãþãmântul superior este extrem de important în condiþiile în care societatea noastrã se adapteazã la exigenþele Uniunii

Europene. Acest lucru este într-adevãr foarte important. Daþi-mi voie însã sã ridic o problemã care, pentru mine, este cel puþin tristã, dacã nu mai grav. Vorbim despre ”managementul cercetãriiÒ Ñ aºa, mi se pare, este titlul Ñ în învãþãmântul superior ca ºi despre o moarã careÉ Ñ deci cuvântul este ”o moarãÒ nu ”omoarãÒ Ñ, ca despre o moarã care va fi înzestratã cu cea mai modernã tehnologie dar cãreia i se vor furniza puþine grãunþe de mãcinat. Vreau sã spun cã proliferarea chiar a învãþãmântului superior de stat, dar ºi proliferarea învãþãmântului privat, pentru care am asistat aici ”cu entuziasmÒ la votarea celor 20 de universitãþi Ñ am aflat cã mai sunt încã 52 care aºteaptã la rând, 72 de universitãþi private care au depus solicitarea de acreditare Ñ, este cel puþin bizarã. Vreau sã spun cu mare tristeþe cã aproximativ cam trei sferturi din aceste universitãþi, chiar de stat, au potenþial real de cercetare ºtiinþificã exprimat printr-o simplã cifrã: zero. Desigur, se vor putea publica câte lucrãri ºtiinþifice vrem, aºa-zise lucrãri ºtiinþifice. Se vor putea, dacã vreþi, acorda titluri de ”profesoriÒ câþi vrem, cu ghiotura. Eu ºtiu o universitate la care o facultate are, mi se pare, 17 profesori, dar cãreia nu i-aº da nu pe fiul meu sã-l înveþe, dar cred cã nu mi-aº înscrie nici pisica pe care nu o am.

Deci vreau sã precizez cã din nou suntem într-o situaþie în care formãm o instituþie care sã opereze într-un teren care nu are grãunþe. Prima problemã este restabilirea cercetãrii. Or, în condiþiile în care, nu ºtiu, citez despre universitatea cutare în care întâmplãtor un fost student de-al meu cam de pe partea a treia a anului, împãrþind anul în trei pãrþi, deci din cei submediocri, este deja profesor, m-am închinat ºi am spus: ”domnule, cu aceºti profesori nu vom putea face cercetareÒ.

Suntem într-o situaþie în care vom genera o formã fãrã conþinut. De aceea mie mi se pare cã prima grijã ar trebui sã fie asigurarea cercetãrii ºtiinþifice, sã nu o aruncãm în aer pe cea care existã. Vreau sã vã spun cã aproximativ trei sferturi dintre institutele de cercetare existente începând din 1 septembrie nu vor mai putea sã-ºi plãteascã cercetãtorii. Iatã, deci, probleme reale. Dar, ca de obicei, ne facem cã facem. Adicã, dacã vreþi, este o piesã de teatru în genul ”aºteptându-l pe GodotÒ care nu vine.

De aceea, cu toatã tristeþea, sunt într-o grea dilemã: a nu vota aºa ceva însemneazã sã mã opun unui management corespunzãtor al cercetãrii ºtiinþifice; a vota aºa ceva însemneazã, pentru mine, sã dau girul pentru o treabã care este, deocamdatã, fãrã obiect. De ce? Pentru cã ultimul, n-aº vrea sã spun un... Ñ cunosc un înalt personaj chiar din Ministerul Educaþiei Naþionale la care, dacã mã obligaþi, vã aduc ºase lucrãri ºtiinþifice care au titluri diferite ºi care au conþinut identic, dar care, la un management eficace, toate sunt adãugate la aceastã capacitate, de a fi profesor. Este incredibil.