Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2001
other · respins
Victor Apostolache
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Din dezbaterile generale am constat cu satisfacþie cã toþi colegii sunt preocupaþi de acest sector, cã doresc într-adevãr revigorarea acestuia ºi de acea remarc atenþia cu care au analizat acest proiect de lege.
Mã simt nevoit totuºi sã dau câteva rãspunsuri, rãspunsuri pe care domnul Pãcuraru, dacã era atent, le-a primit din partea domnului senator Pete, ºi sã-i spun numai atât cã, dacã urmãrim bine, ceea ce a propus Consiliul Legislativ am avut în vedere ºi de aceea apar ºi atâtea amendamente.
La întrebarea Ñ de ce apar atâtea amendamente? Ñ vreau sã spun cã noi, în dezbaterile din comisie, am analizat toate cele patru variante de proiect ºi vã înformez cã mai multe grupuri au depus variante în sensul acestei legi. De asemenea, am þinut cont ºi de iniþiativa care a trecut prin Camera Deputaþilor privind creºterea animalelor ºi, repet, am venit cu multe amendamente.
Vã informez cã în perioada scurtã de vacanþã, pânã în momentul în care am luat în dezbatere aceastã lege, am consultat specialiºti din majoritatea sectoarelor zootehniei ºi opinia lor a fost cã trebuie o lege-cadru ºi nu aºa cum propuneaþi dumneavoastrã o lege foarte stufoasã, o lege care sã meargã pânã la a spune ºi cum se organizeazã o exploataþie, care trebuie sã fie condiþiile dintr-un spaþiu unde sunt adãpostite animalele. Am considerat cã toate aceste lucruri pot apãrea ºi prin norme, norme care, bineînþeles, trebuie sã þinã cont ºi de ceea ce existã în Comunitatea Europeanã...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.