Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valentin Vasilescu
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi, Domnilor membri ai Guvernului,
Interpelarea mea are drept obiect o acþiune petrecutã în cealaltã guvernare, deci, practic, mi-aº dori ca imparþialitatea de care colegul nostru Sorin Encuþescu a dat dovadã de atâtea ori sã se manifeste ºi de aceastã datã ºi aceastã interpelare a pornit de la o ºtire apãrutã în ”Washington PostÒ prin care se afirma cã România a fãcut contrabandã cu armament. Plecând de la aceste lucruri, am adus probe care demonstreazã cã acele avioane incriminate de cãtre prestigioasa publicaþie americanã au aterizat la Otopeni au avut numere de programare militarã pentru transporturi speciale. Am demonstrat cã ”RomtehnicaÒ a fãcut export de armament în zone supuse unor conflicte militare ºi cã acele numere de programare militare sunt identice cu cele obþinute pentru zborul din ”Þigareta IIÒ. Practic, nu existã nici un dubiu cã destinaþia acelui avion a fost Mombasa, Kenya, una dintre posibilele zone în care se putea exporta armament, iar întrebarea pe care eu o puneam este dacã, prin ceea ce dânºii vor sã rãspundã acuma, sunt capabili sã demonstreze sau doresc sã facã luminã în ceea ce priveºte modul în care s-a tratat acest subiect ”Þigareta IIÒ, despre care opinia publicã are cu totul altã idee sau altã pãrere decât cea formulatã oficial.
Aceasta se bazeazã pe nenumãrate probe care au contrazis soluþia judecãtoreascã ºi este normal ca aceste lucruri sã fie spuse dacã dorim sã intrãm în N.A.T.O. ºi dacã vrem sã demonstrãm cã anumite greºeli care s-au fãcut nu vor mai fi repetate o datã cu intrarea noastrã în Alianþã, pentru cã una este contrabanda de stat fãcutã profitând de instituþiile statului român de cãtre cei care au condus România pânã în 2000 ºi alta este sã spunem cã anumite persoane care se gãseau acolo au fãcut anumite lucruri care intrã sub incidenþa Codului penal. Numai aºa putem sã intrãm cu fruntea sus în aceastã alianþã politico-militarã.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.