Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2001
other · respins
Napoleon Pop
Dezbaterea proiectului Legii privind aprobarea Ordonanþei Guvernului
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Dupã cum se ºtie, Guvernul ºi-a propus sã dezvolte economia realã, baza acesteia urmând sã fie reprezentatã de agenþii economici cu bune performanþe comerciale ºi financiare. Dacã Guvernul este serios în ceea ce priveºte restructurarea ºi privatizarea societãþilor la care statul este acþionar majoritar, atunci trebuie sã admitem cã obiectivul dezvoltãrii economiei reale vizeazã în principal creºterea ºi consolidarea sectorului privat, iar în cadrul acestuia societãþile mici ºi mijlocii trebuie ajutate sã se nascã în numãr cât mai mare ºi mai ales sã poatã sã trãiascã pentru a-ºi demonstra menirea, respectiv de a crea noi locuri de muncã, de a dinamiza procesul investiþional, de a mãri baza de impozitare, inclusiv prin realizarea de profit, de a genera clasa mijlocie, reprezentatã de întreprinzãtori curajoºi, angajaþi cu venituri confortabile, de a-ºi dezvolta piaþa internã ºi de a asigura cererea de consum prin produse ºi servicii indigene la preþuri competitive, de a-ºi asuma responsabilitãþi în creºterea economicã ºi a nivelului de trai pe care Guvernul, din motive electorale, vrea sã le concentreze în mâinile sale.
Existã doi duºmani principali majori împotriva unui sector privat viabil, care sã asigure funcþionarea economiei în parametri de piaþã: birocraþia excesivã în naºterea ºi funcþionarea I.M.M.-urilor ºi fiscalitatea excesivã, dublatã de monitorizare ºi controale abuzive, ca numãr ºi tematicã.
Aº vrea ca astãzi sã mã refer cu prioritate la birocraþia avizelor de funcþionare a I.M.M.-urilor ºi mai ales a poverii financiare pe care o implicã, înainte ca un I.M.M. sã devinã funcþionabil ºi sã devinã parte a economiei reale, asumându-ºi riscurile de piaþã.
Aspecte cum sunt: numãrul avizelor ºi procedurilor complicate de obþinere, metodologii stufoase prezentate în tomuri întregi, lipsa de unicitate în interpretarea ºi aplicarea criteriilor de acordare în teritoriu, taxe la vedere oficiale ºi mai ales ”sume împinseÒ pentru a se obþine avizele necesare, valabilitatea scurtã a acestor avize, ceea ce necesitã repetãri de mai multe ori fãrã preavize în termene utile, trebuie sã preocupe Executivul în ”defriºareaÒ acestui hãþiº imens ºi potrivnic iniþiativei private.
Cred cã Executivul, dupã 12 ani de tranziþie spre democraþie ºi economie de piaþã, trebuie sã vadã în sectorul privat un partener valabil în realizarea politicii sale economice, un partener care îl poate ajuta mai mult ºi în mod real în restructurarea marilor întreprinderi de stat. Un sector privat puternic poate sã preia asupra sa tocmai efectele negative de care guvernele de pânã acum s-au temut în abordarea cu seriozitate a reformelor economice.
Cred, de asemenea, cã menþinerea dualismului conservator din structura economicã Ñ sector de stat ºi sector privat Ñ în condiþiile în care legiferarea se ocupã în proporþie de 90% de reglementarea în susþinerea sectorului de stat este pericolul numãrul 1 al ºansei de a finaliza tranziþia de sistem, adicã de a ajunge la o economie bazatã pe un sistem privat puternic ºi responsabil. Vã mulþumesc.