Ilie Merce

## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Dupã evenimentele controversate ºi încã neelucidate din decembrie 1989, în România s-a declanºat o veritabilã întrecere socialistã în fabricarea de elitiºti ºi mai apoi de analiºti, de fapt singurul domeniu în care putem spune cã am obþinut oarece performanþe. Deºi aceste profesii nu figureazã în nomenclatorul de meserii, ele au fost îmbrãþiºate de tot felul de inºi ºi de aici ºi de aiurea, în general veleitari, dar cu ambiþii de a se impune cu orice preþ ca dascãli ai naþiunii.

Inapþi sã înþeleagã realitãþile ce-i înconjoarã, elitiºtii s-au acoperit de ruºine. Ei au semãnat numai vrajbã ºi urã în societatea româneascã ºi sunt primii vinovaþi de declanºarea rãzboiului românilor împotriva românilor.

Astfel, la adresa lor se vorbeºte cu scârbã, iar ei înºiºi nu se mai recunosc decât în ºoaptã. Mulþi dintre ei, nostalgici dupã gloria lor efemerã, s-au convertit ºi continuã sã trudeascã cu râvnã, în calitate de aºa-ziºi analiºti de toate felurile. Ecranele televizoarelor nu-i mai încap, iar spaþiile tipografice nu le mai ajung. Cu o calificare incertã, dar de un oportunism notoriu, aceºti analiºti se considerã atotºtiutori ºi atotcunoscãtori. Ei dau soluþii ºi verdicte implacabile despre tot ce miºcã, despre persoane, fapte ºi evenimente. Ei sunt singurii care au dreptul sã judece ºi sã dea soluþii în orice problemã, în orice domeniu. Dialogul cu ei este dificil, dacã nu chiar imposibil. Dacã cineva încearcã sã nu-i ia în seamã sau sã-i contrazicã devin furioºi. Intoleranþa lor poate merge pânã la asasinate morale ºi politice, cum au demonstrat în nenumãrate cazuri. Erijându-se în adevãraþi promotori ai democraþiei, în fapt ei submineazã valorile umane ºi morale autentice, dovedind o repulsie ostentativã faþã de forþele naþionale, faþã de interesele majore ale þãrii ºi ale cetãþenilor ei, pe care îi trateazã cu dispreþ ciocoiesc.

O persoanã avizatã care urmãreºte frecvent evoluþiile acestor politruci dirijaþi de forþe ostile României îmi spunea într-o zi cã dezastrul þãrii a crescut proporþional cu sporirea numãrului acestor lãtrãtori de meserie care, departe de a avea o calificare necesarã, nu au nici autoritate moralã sã dea lecþii naþiunii. Ei vor sfârºi mai devreme decât se aºteaptã, acolo unde le este locul, adicã în canalul deversor al societãþii. Numai aºa aceºti ”înotãtori în ape tulburiÒ, care au bulversat þara de 11 ani încoace, îºi vor încheia destinul lor binemeritat.

În consecinþã, apreciez cã dacã nu se doreºte o lege a presei, cum ar fi normal, dupã pãrerea mea, cel puþin un cod deontologic ar fi absolut necesar, astfel încât pe orgoliul presei sã nu mai zburde în voie tot felul de neaveniþi, fãrã nici un Dumnezeu, care practicã efectiv uzul abuziv de libertate a presei.

Dupã cum se observã, nu am pomenit nici un nume din tagma aºa-ziºilor analiºti, deºi unii dintre ei meritã un tratament aparte, poate chiar psihiatric. Îmi cer cuvenitele scuze dacã, din întâmplare, aserþiunile de mai sus ar putea leza anumite sensibilitãþi de breaslã, lucru care nu a fost deloc în intenþia mea.