Nicolae Paul Anton Pãcuraru

Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Dupã lapidara prezentare a Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 170/2001 de distinsul reprezentant al Guvernului credeam cã acest subiect va trece nebãgat în seamã, precum multe din alte zeci de subiecte cu adevãrat importante care trec nebãgate în seamã. ªansa a fãcut ca intervenþia domnului preºedinte al Comisiei economice sã ridice ºtacheta discuþiilor, sã ne oblige la o analizã atentã a unei atât de delicate probleme.

Sigur, cunoaºtem cu toþii cã 12 ani de zile industria de apãrare din România a fost în agonie prin cãderea, în primul rând, a pieþei externe, prin faptul cã exporturile de armament ale României, practic, au fost întrerupte o datã cu prãbuºirea Pactului de la Varºovia, prin raþionamente legate de intrarea în NATO, care sigur cã au obligat la o atenþie specialã datã exporturilor de armament, prin absenþa de comenzi, prin depãºirea tehnologicã, prin probleme de management, de organizare ºi aºa mai departe. ªi sigur cã un sector care avea sute de mii de angajaþi a intrat în derivã ºi soluþia care s-a gãsit, la vremea respectivã Ñ dacã nu mã înºel, Legea nr. 78 din 1995, deci aparþine tot guvernãrii, hai sã spunem, de aceeaºi culoare politicã Ñ, a fost cea a ºomajului tehnic pe o perioadã nedeterminatã, aproape _sine die_ . Acest lucru a dus, cu siguranþã, la descalificarea personalului, la crearea de probleme suplimentare în fiecare unitate în parte, la inutilizarea capacitãþilor de producþie, în mod evident încercându-se corectarea acestor situaþii prin aducerea de contracte din zona civilã, unele din societãþile comerciale reuºind sã aducã comenzi, fie ºi interne, fie ºi externe, dar fãrã sã acopere, cu siguranþã, capacitatea de producþie.

Intervenþia de astãzi este generatã de faptul cã suntem obligaþi sã luãm în considerare cã, din pãcate, nu se închide aceastã problemã. S-a fãcut aprecierea cã

Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 170/2001, nãscutã din abrogarea Legii nr. 78/1995, din neaplicarea ei începând din 1 ianuarie 2002, ar închide aceastã problemã prin restructurarea ºi redimensionarea industriei de apãrare în conformitate cu consumul intern, cu necesitãþile interne de apãrare ale acestei industrii. Din pãcate, o spun cu regret, nu am fost în situaþia ºi nu ni s-a putut prezenta în nici un moment, în nici o secundã care este, de fapt, consumul intern, care este necesarul intern, care capacitãþi de producþie trebuie sã rãmânã în picioare, care trebuie sã fie transformate în altceva. ªi oricât am solicitat, ºi oricâte reglementãri ºi oricâte strategii naþionale de apãrare am avea ºi am crede cã le corelãm unele cu altele ele sunt tot necorelate, tot nu existã în momentul de faþã o viziune foarte clarã asupra a cât trebuie sã rãmânã din aceastã industrie în ceea ce priveºte capacitãþile pentru specificul industriei de apãrare ºi cât trebuie sã fie trecut în reorganizare.

Deci, nu avem, în momentul de faþã, ºi o spun cu regret, am cerut din mai multe direcþii, ºi din Ministerul Industriei ºi Resurselor ºi din Ministerul Apãrãrii Naþionale, ºi nu s-a putut fundamenta sau asigura nimic corespunzãtor. Deci procesul va continua. Personalul ºi structurile care rãmân aferente industriei de apãrare, ca ºi personalul care deocamdatã rãmâne în sector va continua, probabil, un proces de reorganizare, de restructurare ºi de diminuare a efectivelor care þin de sector.