Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2000
procedural · respins
Dan Constantinescu
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Fãrã îndoialã cã problema la care se referã autorii amendamentelor este realã. Întrebarea este însã una simplã. Noi vrem sã rezolvãm ºi sã rezolvãm cât mai rapid aceastã problemã, sau vrem sã ne facem campanie electoralã din aceastã problemã?
Marea majoritate a colegilor, indiferent de culoarea politicã, au putut constata din dezbaterile în comisii unde au fost prezenþi, practic, toþi ordonatorii de credite, titulari ai acestor fonduri, urmãtoarele lucruri: veniturile Fondului special al drumurilor publice au fost deja afectate prin decizia ordonatorului principal de credite care nu a aºteptat sã constituim un fond, sã-i dãm prioritate ºi aºa mai departe, ci a trecut la remedierea lucrãrilor urgente, strict necesare, a trecut la programe pentru remedieri de anvergurã ºi a redirecþionat chiar prioritãþile pentru anul în curs, aºa încât aceste prioritãþi sã corespundã situaþiei reale de pe teren, situaþiei faptice, afectate de aceste inundaþii.
Deci aceste fonduri au început sã fie utilizate ºi n-ar fi exclus ca 20%, pe care-l punem noi aici, sã fie mai puþin decât ar putea sã facã acest fond al drumurilor pentru zonele respective. Acelaºi lucru se desfãºoarã la Ministerul Lucrãrilor Publice ºi Amenajarea Teritoriului unde existã deja programe prioritare, care au fost schimbate sub raportul destinaþiilor tocmai pentru a putea rãspunde acestor necesitãþi, acestor dificultãþi prin care o parte din conaþionalii noºtri trec, legate de obiectivele efective de investiþii ale ministerului.
Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic a fsot atât de bine demonstrat de cãtre domnul ministru Berceanu încât aproape cã nu mai are sens sã ne referim la el. Cert este însã cã amenajãrile hidroenergetice cuprind inclusiv amenajãri-lucrãri pentru prevenirea, pentru combaterea acestor calamitãþi ºi lucrãri privind combaterea efectelor acestor calamitãþi.
Fondul de ameliorare a fondului funciar fãrã îndoialã cã va fi afectat, nu ºtim dacã cu 20, mai mult sau mai puþin, dar, în orice caz, el este oricum afectat de faptul cã lucrãrile respective trebuie sã se desfãºoare cu prioritate în zonele calamitate.
85 de miliarde de lei din economiile realizate la bugetul de stat prin continuarea procesului de reducere a numãrului de agenþii guvernamentale mi se pare ºi mi s-a pãrut o sumã destul de micã, dar nefundamentatã, întrucât nu ºtim cum va continua acest proces, nu avem o bazã legalã. Credem însã cã, dacã obiectivul Guvernului este de a diminua aceste agenþii, aceste fon-
duri se vor aloca la dispoziþia Guvernului ºi, împreunã cu acest Fond de intervenþie la dispoziþia Guvernului, care este destinat tocmai acestui scop, dar de remediere a problemelor, dacã vreþi, individuale, inclusiv prin ajutoare la adresa sinistraþilor, el poate fi utilizat în continuare.
În ceea ce priveºte Fondul SOLIDARITATEA probabil cã amendamentul este greºit transcris de la început. Aºa cum s-a explicat de cãtre cei care gestioneazã acest fond, de la Loteria Naþionalã, o parte din sumele acestui fond, sumele care nu sunt date câºtigãtorilor, evident, ºi cele de administrare, deci aceastã parte din Fondul SOLIDARITATEA gestionat de Loteria Naþionalã ºi Preºedinþie este folositã ºi acum, a fost folositã ºi înainte ºi aceasta este destinaþia lui, deci n-are rost s-o prezentãm prin lege.