Napoleon Pop

## Domnule preºedinte,

## Stimaþi colegi,

În cadrul Convenþiei multilaterale din 1983 ºi a Convenþiei bilaterale din 1986 (modificatã în 1994) privind colaborarea (C.A.E.R.) pentru construirea Combinatului de îmbogãþire a minereurilor de la Krivoi-Rog din Ucraina au participat peste 130 de societãþi din România cu livrãri de utilaje ºi echipamente ºi lucrãri de construcþii montaj.

În baza prevederilor art. 15 din Decretul nr. 156/1987, s-au reþinut garanþii de bunã execuþie de 10% din valoarea furniturii livrate. Conform contractelor ºi practicii pentru obiective complexe, garanþiile urmau a fi returnate producãtorilor dupã 12 luni de la punerea în funcþiune, dar nu mai mult (de regulã) de 36 luni de la livrare, care în principiu n-au fost returnate nici pânã astãzi.

În prezent, din motive independente de societãþile producãtoare, termenul de punere în funcþiune a fost schimbat de mai multe ori ºi obiectivul încã n-a fost finalizat. Astfel, primele returnãri de garanþii erau planificate, în unele cazuri, chiar din 1992 ºi nu au fost achitate, în mare parte, nici pânã în prezent.

Trebuie menþionat cã aceste garanþii reprezentând sume semnificative au fost cuprinse în bugetele anuale de venituri ale societãþilor respective, însã întârzierea încasãrii a provocat mari dificultãþi, ducând în marea majoritate a cazurilor la acumularea de datorii cãtre stat

(bugetul de stat, asigurãri sociale, sãnãtate etc.) ºi la împiedicarea unor planuri de dezvoltare, contribuind în multe cazuri la declanºarea ºi/sau agravarea unui blocaj economic al acestor societãþi.

Situaþia actualã se prezintã astfel: starea financiarã a societãþilor financiare implicate este în continuã degradare, chiar falimentarã, ca urmare a datoriilor cãtre stat; asistãm la un paradox Ñ societãþile producãtoare sunt obligate sã plãteascã penalizãri la datoria pe care statul o are faþã de ele; statul este ºi creditor ºi debitor, dar îºi exercitã numai dreptul de creditor, hãrþuind societãþile, blocându-le conturile ºi afectându-le imaginea în faþa instituþiilor creditoare, cu repercursiuni grave asupra programelor lor de dezvoltare; bugetul este denaturat, prevãzând la surse sume ºi penalitãþi neîncasabile de la societãþile respective; de mai mulþi ani, societãþile producãtoare sunt puse în situaþia umilitoare de a ”cerºiÒ recuperarea unor sume care li se cuvin de drept.

Atitudinea generalã a Executivului în abordarea acestor probleme a lãsat impresia cã drepturile legitime ale acestor societãþi sunt tratate ca favoruri acordate acestora ºi a indus în rândul lor iniþiative individuale nedorite, cum ar fi: acþionarea statului în instanþã pentru executare silitã; intenþii de grevã fiscalã; intenþie de vânzare a creanþelor cãtre instituþii strãine specializate; acþiuni de protest public; refuzul de a mai pãstra în custodie echipamentele aflate în þarã (vânzarea sau demontarea acestora); solicitarea sprijinului organismelor internaþionale ºi aºa mai departe.