Napoleon Pop

## Domnule preºedinte,

Stimaþi colegi,

În declaraþia mea politicã o sã mã refer la taxe ºi administrarea acestora fãrã impact economic.

Într-o recentã vizitã parlamentarã în strãinãtate, am constatat cu surpindere cã la vama Giurgiu traficul de persoane ºi de mãrfuri nu numai cã este foarte scãzut, dar la nivelul la care se desfãºoarã, vama pare pur ºi simplu pustie sau pãrãsitã.

La o diferenþã de 4 zile ºi la ore diferite, pe traficul de persoane am constatat cã microbuzul parlamentar a fost singura maºinã care a trecut prin formalitãþile de frontierã.

Încercând o explicaþie, am identificat câteva aspecte care ar trebui sã intereseze Guvernul Nãstase, mai ales dacã dorim ca România sã devinã o þarã atractivã mãcar pentru tranzitul de mãrfuri ºi de persoane dacã nu ca destinaþie.

Traficul de persoane a scãzut, în câþiva ani, de la peste 10.000 de persoane pe zi, la ceva peste 100, iar numãrul de TIR-uri vãmuite de la 200-240 pe zi, la 80-100.

Cauzele se cantoneazã în birocraþia exageratã întreþinutã de numãrul impresionant de reprezentanþi ai instituþiilor statului, fiecare fãcând un control specific ºi separat în puncte fizice diferite, precum ºi cele 5-6 taxe care se percep, de asemenea, separat la diferite ghiºee. Cum acestea se percep în lei, fiecare ghiºeu este dotat ºi cu un birou de schimb valutar.

Terminarea conflictului din Iugoslavia a acaparat tot traficul de tranzit dinspre Orient spre Europa Occidentalã nu neapãrat prin stabilizarea zonei cât mai ales prin organizarea de la vãmile proprii, introducerea unui birou unic de percepere cumulatã a tuturor taxelor necesare, în valutã ºi monedã naþionaã, în mod operativ, folosindu-se infrastructurã fizicã ºi administrativã optimã.

În plus, se mai adaugã ºi nivelul competitiv al taxelor, substanþial mai mici decât cele impuse de România, în

baza principiului cã nu nivelul taxelor aduce venituri la buget, ci numãrul de contribuabili, care sunt motivaþi sã le plãteascã.

Iatã, domnilor, cã dupã ce s-a modernizat Vama Giurgiu, ceea ce impresioneazã nu este animaþia ci pustietatea, iar ceea ce surprinde nu este orientarea de piaþã care sã atragã traficul care, la rândul lui, sã contribuie la încasãri reale de taxe ºi tarife, ci abordarea pur administrativã, de frumoasã vitrinã într-un pustiu bine asfaltat ºi cu gherete ºi clãdiri funcþional, chiar moderne, însã locuite doar de reprezentanþii instituþiilor implicate în controlul la trecerea frontierei.

Concluzia este evidentã: neeconomicul ne cãlãuzeºte în continuare. Avem o listã de taxe ºi tarife bine garnisitã ºi pe cei pregãtiþi sã le încaseze, dar nu avem clienþi ºi, evident, nici încasãri la buget.

În onestitatea celor care lucreazã în Vama Giurgiu ca funcþionari ai statului, întrebarea cât mai pot fi bugetate aceste locuri de muncã este legitimã ºi îngrijorãtoare, lipsa de încasãri devenind ºi o problemã a acestora. Ce ar trebui sã se întâmple cu cei care manifestã atâta inflexibilitate ºi lipsã de orientare de piaþã, dar care pericliteazã cu bunã ºtiinþã încasãrile statului ºi chiar niºte locuri de muncã?