Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2000
other · adoptat
Gavril Dejeu
Prezentarea pe scurt a interpelãrilor adresate de cãtre deputaþi membrilor Guvernului
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Înþeleg sã mã adresez, în primul rând, direct domnului preºedinte Stanciu, preºedintelui Comisiei pentru agriculturã, precum ºi celorlalþi specialiºti ºi sã arãt de ce eu, care sunt pentru discutarea cu multã seriozitate ºi chiar cu prioritate a acestui proiect de lege, consider cã dezbaterea trebuie sã aibã loc în prezenþa unui reprezentant al Ministerului Agriculturii capabil sã ia niºte decizii, sã exprime niºte decizii ºi puncte de vedere ale statului ºi ale Ministerului Agriculturii ºi Alimentaþiei aici.
De ce, domnule preºedinte? Aþi primit o scrisoare din partea domnului academician Valeriu D. Cotea, la data de 21 ianuarie 2000. ªi domnul academician îºi exprimã, între altele, urmãtoarea opinie: ”La art. 1 Ñ este vorba de proiectul dumneavoastrã Ñ, gândesc cã e bine sã se menþioneze necesitatea subvenþionãrii cercetãrii agricole de cãtre stat, întrucât beneficiarii rezultatelor cercetãrii (producãtorii agricoli) nu au capacitatea financiarã de a o susþine.Ò
Problema fundamentalã, dacã vreþi, acum, când discutãm aceastã lege, este: aveþi un rãspuns, într-adevãr, cã, fãrã Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei ºi Silviculturii,
alte organisme interesate în producþia agricolã vor asigura fondul bãnesc necesar pentru susþinerea cercetãrii în România? Este prima întrebare.
A doua, spune acelaºi domn academician: ”Relaþiile dintre staþiuni ºi institute, precum ºi dintre institute, Academie ºi minister trebuie sã fie mai bine precizate în lege.Ò Eu eram gata ca la discutarea pe articole sã pun întrebarea Ñ dacã nu mã înºel, la art. 2 Ñ ce însemneazã ”coordonare de cãtre Ministerul Agriculturii ºi AlimentaþieiÒ, în condiþiile în care instituþia, sã spunem Academia, nu este dependentã în nici un fel de Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei? Este problema pusã de cãtre domnul academician Cotea ºi vã întreb, domnule preºedinte, dacã este vorba de limpezirea raporturilor inclusiv faþã de Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei, trebuie sã discutãm aceastã problemã fãrã dumnealor, aici, numai noi? Este o lege care nu se adreseazã sectorului societãþii civile româneºti, este o lege care se adreseazã, în primul rând, unei ramuri importante a economiei naþionale, de care rãspunde Guvernul, prin intermediul Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei, ºi nu este posibil ca noi sã creionãm ºi sã configurãm aici coordonatele unei legi care implicã Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei fãrã prezenþa lui.
Mai departe, domnule preºedinte, se spune în art. 2, în partea finalã a alin. 2 din proiectul dumneavoastrã, cã: Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei, Ministerul Apelor, Pãdurilor ºi Protecþiei Mediului asigurã, din bugetele proprii, finanþarea investiþiilor ºi dotãrilor necesare realizãrii obiectivelor propuse, sigur, de cãtre dânºii.
Cine propune obiective, la modul masiv, dacã nu exclusiv în România, în domeniul agriculturii ºi silviculturii, cine altul dacã nu Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei ºi Ministerul Apelor ºi Pãdurilor? ªi, dacã aºa stau lucrurile ºi ei vor da grosul banilor, cum este posibil sã îi þinem la o parte din discutarea acestui proiect de lege?