Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iulie 2000
other · adoptat
Acsinte Gaspar
Alocuþiunea domnului prim-ministru al Regatului Þãrilor de Jos, Wim Kok
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
În legãturã cu punctul 5 din proiectul ordinii de zi, referitor la instituirea comisiei comune a Camerei Deputaþilor ºi Senatului pentru controlul bugetului Curþii de Conturi, þin sã fac urmãtorul comentariu. Cele douã Comisii pentru buget, finanþe ºi bãnci au sesizat Birourile reunite ale celor douã Camere în sensul cã, prin modificarea care a fost adusã Legii privind organizarea ºi funcþionarea Curþii de Conturi, prin Legea nr. 99, controlul bugetului Curþii de Conturi se exercitã de cãtre o comisie instituitã în acest scop de cele douã Camere ale Parlamentului.
Deci, ca urmare a acestei modificãri, s-a transferat competenþa de la cele douã comisii de specialitate ale Parlamentului la o comisie special instituitã în acest scop.
Ca atare, cele douã Birouri au decis ca aceastã comisie sã fie formatã din 7 membri, 4 de la majoritate, 3 de la opoziþie, ºi sã fie întocmit un proiect de hotãrâre cu privire la instituirea acestei comisii.
Întrucât pânã în prezent nu ni s-a difuzat un proiect de hotãrâre, rog, domnule preºedinte, sã dispuneþi cãtre secretariatele celor douã Camere sã fie redactat proiectul de hotãrâre pânã ce ajungem la punctul 5 ºi sã fie difuzat deputaþilor ºi senatorilor, astfel încât el sã poatã fi aprobat de plenul celor douã Camere.
Este vorba de un singur articol care se referã la controlul bugetului Curþii de Conturi pe anul 1999.
Nu putem lãsa pe ordinea de zi un punct în legãturã cu care nu ni s-a difuzat proiectul de hotãrâre, deci rugãmintea este ca sã dispuneþi sã se întocmeascã de îndatã acest proiect de hotãrâre ºi sã fie difuzat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.