Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 iulie 2000
procedural · adoptat
Ioan Moisin
Aprobarea programului de lucru
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
În programul Partidului Naþional Þãrãnesc, adoptat la 10 octombrie 1926, când s-a constituit Partidul Naþional Þãrãnesc din fuziunea Partidului Þãrãnesc cu Partidul Naþional Român, în capitolul XIV se prevedea Ð citez: ”Se vor face demersurile pentru a se relua raporturile normale cu Rusia, în primul rând pe temeiul recunoaºterii necondiþionate a Basarabiei.Ò Am încheiat citatul.
Naþional-þãrãniºtii au fost apãrãtori ai Basarabiei, în vreme ce comuniºtii i-au întors spatele. Problema aceasta este foarte actualã. Acum, când se discutã public despre proiectul de Tratat dintre România ºi Basarabia, care, dupã câte s-au putut afla despre el, nu face un serviciu cauzei româneºti, aproape toþi senatorii naþional-þãrãniºti au semnat documentul pe care l-am propus contra semnãrii acestui tratat. Puþini senatori din alte partide le-au urmat exemplul.
Naþional-þãrãniºtii s-au dovedit mereu apãrãtori ai Basarabiei, dupã cum, odinioarã, Partidul Naþional Român, care a stat la baza Partidului Naþional Þãrãnesc, a fost stegarul luptei naþionale a românilor ardeleni.
Ca ºi în 1926, ºi astãzi, la baza unui viitor tratat cu Rusia trebuie sã stea recunoaºterea necondiþionatã a Basarabiei ºi a celorlalte teritorii româneºti din rãsãrit, ca fiind, de drept istoric, româneºti.
Chem toþi senatorii la adoptarea acestei poziþii drepte.
## Stimaþi colegi,
În altã ordine de idei, mã pronunþ împotriva oricãrei schimbãri a poziþiei pe care un stat creºtin, cum se pretinde România, trebuie s-o aibã faþã de homosexualitate. Morala creºtinã aratã clar cã homosexualitatea este un pãcat foarte grav, care atrage pedeapsa din partea lui Dumnezeu. Homosexualitatea ºi lesbianismul sunt contrare intereselor umanitãþii, deoarece submineazã baza societãþii Ð familia Ð prin neprocrearea de copii. Scopul familiei este, înainte de toate, naºterea de copii. Homosexualitatea se împotriveºte planului creator divin. Este absolut inacceptabilã.
Voi vota contra oricãrui act legislativ care ar slãbi poziþia creºtinã contra homosexualitãþii. Chem toþi senatorii ºi Guvernul sã facã la fel. Nu-l sfidaþi pe Dumnezeu! Doamnelor ºi domnilor,
De câteva ori am atras atenþia cã reforma învãþãmântului, demaratã acum trei ani, este lipsitã de o preocupare serioasã, la nivelul cerinþelor actuale, pentru latura educativã. Este ca un cal ºchiop de un picior din faþã, ba chiar de cel drept. Degeaba sunt îngrijite ºi potcovite celelalte trei picioare, adicã instrucþia, managementul ºi organizarea infrastructurii, dacã piciorul drept din faþã este frânt. L-a frânt regimul comunist, ce-i drept, dar regimurile post-comuniste s-au lãsat greu sã-i aºeze ceva atele, ba chiar ºi pe acelea de mântuialã, iar acum, când tinde sã se cangreneze, se încearcã, nu un efort serios de vindecare, ci o realizare mascatã a unei amputãri.
În realitate, situaþia educativã din ºcoala româneascã se deterioreazã de la an la an. În ultimii zece ani a cunoscut un regres, practic, alarmant, deºi s-a obþinut cu greu predarea religiei în ºcoalã, deci, teoretic, s-a fãcut totuºi un pas înainte.