Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 decembrie 2002
other · respins
Ludovic Mardari
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Înainte de 1989, ponderea populaþiei active în mediul rural era de 27,5%. În ultimii 13 ani, ca urmare a prãbuºirii economiei, s-a produs o migrare forþatã a populaþiei, de la oraºe cãtre sate, procentul amintit ajungând la 47%.
Acest segment de populaþie a sperat cã lupta pentru existenþã este mai uºoarã în mediul rural decât în cel urban.
Aºa ar fi fost dacã ajutorul acordat de stat agriculturii ar fi fost mai substanþial, aºa cum se întâmplã în majoritatea þãrilor civilizate.
În þãrile din Uniunea Europeanã agricultura este subvenþionatã în proporþie de 30 pânã la 40%, spre deosebire de România, unde subvenþiile reprezintã aproximativ 5%. Peste 4,2 milioane de agricultori care au terenuri cu o suprafaþã de pânã la 10 ha se confruntã cu sãrãcia.
Timp de aproape 2 ani actualul Guvern a uitat, practic, de agricultori. ªi-a amintit abia acum, o datã cu apariþia intenþiei de organizare a alegerilor anticipate. S-a gândit sã-ºi atragã aproximativ 2 milioane de voturi. Cam atâþia sunt proprietarii de terenuri extravilane, cu o suprafaþã de maximum de 2,5 ha, lucrate direct, proprietari care vor primi doi saci cu îngrãºãminte la hectar, conform Ordonanþei nr. 158/2002, votatã anterior.
Cantitatea oferitã are cel mult o valoare de propagandã preelectoralã, fiind prea micã. De exemplu, la grâu ar fi necesari cel puþin 8 saci la hectar.
Deºi este producãtoare de îngrãºãminte, prin cele 9 combinate care funcþioneazã pe teritoriul României, România se aflã pe locul 55 în lume în ceea ce priveºte consumul de îngrãºãminte chimice.
Considerãm cã ajutorul acordat agricultorilor care îºi lucreazã direct pãmântul ar fi trebuit sã fie cel puþin
dublu în ceea ce priveºte îngrãºãmintele chimice ºi sã aibã în vedere suprafeþe de pânã la 10 ha.
Cu toate acestea, trecând peste meschinãria Guvernului ºi þinând cont de faptul cã producþiile agricole obþinute în ultimii 13 ani în România s-au realizat în proporþie de peste 50% pe seama rezervelor nutritive ale solului, fãrã o compensare corespunzãtoare cu elemente fertilizante, prin aplicarea de îngrãºãminte chimice, Partidul România Mare a votat în favoarea acestei propuneri legislative.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.