Costache Mircea

## Domnule preºedinte,

## Stimaþi colegi,

Intervenþia mea de astãzi are drept titlu o întrebare: ”Simplã ºmecherie sau crimã cu premeditare?Ò În timp ce majoritatea covârºitoare a românilor nutrea cele mai curate ºi nobile sentimente patriotice în cumpãna lui decembrie 1989, în timp ce lãcrimau de emoþie la auzul colindelor strãmoºeºti, la auzul acordurilor cântecului ”Deºteaptã-te, române!Ò sub faldurile tricolorului, în timp ce cuvântul de ordine era: ”Nu distrugeþi, nu vandalizaþi, sunt bunurile noastre! Vom fi o þarã minunatã! Vom fi un popor cum nu e altul sub soare!Ò, în timp ce eroismul romantic se contopea cu dorinþa de lege ºi ordine, de muncã ºi progres, de sacrificiu ºi bunãstare,

de libertate creatoare ºi de elan constructiv, românii adevãraþi nu aveau vreme sã croiascã planuri devastatoare.

ªi, totuºi, au existat câþiva inºi, preponderent alogeni, care ori le-au avut gata pregãtire ori diavolul i-a inspirat într-atât, cã ne-am pomenit încet-încet cu niºte apologeþi din oficiu ai disoluþiei statului român. Când o fi produs ºtiinþa româneascã atâþia profesori de reformã, atâþia dascãli ai pustiului, atâþia propagandiºti ai marasmului economic, nu putem ºti!

Ce ne spuneau ei, promotorii dezindustrializãrii, ai subdezvoltãrii, ai deºertizãrii programatice a României? Cã statul român e prost manager, cã statul român e prost administrator, cã statul român e prost gospodar. În concluzie, cã statul român e prost ºi, prin urmare, averea statului trebuia sã fie datã gratis pe mâna deºtepþilor. Atât de deºtepþi cum nu se mai aflã!

Aºa s-a fãcut cã oameni care în viaþa lor nu avuseserã în subordine o femeie de serviciu, care nu îºi asumaserã rãspunderea cumpãrãrii unei mãturi sã devinã stãpâni pe un patrimoniu uriaº! Oameni care nu construiserã în viaþa lor un coteþ de gãini au declarat cã erau din naºtere niºte gãinari de mare talent, de mare anvergurã!

În aceste condiþii, ”deºtepþiiÒ ºi ”luminaþiiÒ au pus mâna pe bunuri din patrimoniul public de mare valoare, pe fabrici, combinate, rafinãrii ºi a început marele jaf: exportul de buºteni, de fier vechi, construcþia de vile, umflarea conturilor în valutã, achiziþionarea de automobile de lux! Din când în când, un alogen, cu albul ochiului galben, cu cãutãtura hoaþã ºi perfidã, vine ºi ne spune cã: ”Rafinãria a fost prea scumpã!Ò (la 50 de milioane de dolari ºi la un patrimoniu de 3 miliarde de dolari, ºi cã avea datorii ascunse). .

În doi ani de management ”deºteptÒ, dupã smulgerea ei din mâna statului român, Petromidia Nãvodari a acumulat o datorie la buget, ca sã dãm numai un exemplu, de 9 mii de miliarde. Buget din care unii aºteaptã pensii, medicamente, vrem învãþãmânt modern, sãnãtate publicã, ordine ºi apãrare de la un stat pe care l-au prãdat, l-au jefuit, l-au ºubrezit, l-au devalizat, l-au vandalizat!

Ce sã le facem noi, acum, acestor impostori, ajunºi multimilionari în dolari într-o þarã înfometatã ºi în zdrenþe? Mergând pe linia tembelismului de pânã acum, ar trebui sã le ºtergem în continuare datoriile, precum la SNTR, Rafo, Lukoil, Romtelecom ºi câte ºi câte altele, ºi sã mai preluãm la datoria publicã tot desfrâul lor, în buna tradiþie statornicitã de guvernele postdecembriste.