Mihai Dorin Drecin

Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Intervenþia mea este o comemorare la 60 de ani a gravelor întâmplãri petrecute în septembrie 1940, cu titlul: ”Iertãm, dar nu putem uitaÉ!Ò

Vara anului 1940 a rãmas în memoria noastrã ca un moment de tragedie naþionalã. Într-o conjuncturã internaþionalã total defavorabilã, la care se adaugã greºeli politico-diplomatice, economice ºi militare fãcute de-a lungul mai multor ani de oameni politici români ai vremii, þara este sfârtecatã în est, în nord-vest ºi sud de vecini hrãpãreþi ºi nesinceri.

Durerea generatã de amputarea þãrii va fi amplificatã de mii ºi zeci de mii de ori prin tratamentul sãlbatic de care vor avea parte românii din teritoriile ocupate de statele invadatoare: sovietic, maghiar ºi bulgar. Un ºir întreg de nelegiuiri se abat asupra populaþiei româneºti majoritare. De la arestãri, bãtãi, schingiuiri, deposedãri de bunuri materiale, expulzãri, umiliri zilnice, exploatare prin munci grele neremunerate, pânã la asasinate sãvârºite asupra unor persoane singuratice sau grupuri formate din zeci ºi sute de inºi.

Comemorãm, în aceste zile de septembrie, 60 de ani de la asasinatele sãvârºite în Ardealul de Nord, pierdut vremelnic prin Dictatul de la Viena, de armata maghiarã ºi unii locuitori maghiari din satele ºi comunele din zonã. Un inventar fãcut de istoricii români pentru perioada 4 Ð 30 septembrie 1940, atestã execuþii zilnice în cele zece judeþe ”cedateÒ Ungariei, cãreia le cad victime în primul rând români, dar ºi slovaci ºi evrei. O statisticã a vremii aratã cã numai între 30.08.1940 Ð 1.11.1941 s-au înregistrat 22.713 omoruri ºi alte fãrãdelegi la adresa populaþiei nemaghiare.

Pentru a nu ne pierde în istorism, vrem sã subliniem câteva caracteristici ale acelor vremuri ºi tragedii de tristã amintire, inclusiv modul în care au fost ele receptate ºi redate cititorului de istorie, cetãþeanului român.

Multã vreme dupã încheierea celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, asasinii românilor din Ardealul de Nord erau denumiþi cu expresia genericã de ”horthyºtiÒ. Un cuvânt artificial, derutant, care cãuta sã mascheze numele poporului maghiar din care s-au recrutat aceºtia, fie cã era vorba de unitãþi militare maghiare regulate, fie unitãþi paramilitare formate din civili localnici, vecini ai victimelor. Explicaþia trebuie sã o cãutãm în ponderea deosebitã pe care neromânii o aveau în rândurile Partidului Comunist din România, inclusiv în forurile de conducere ale acestuia, dar ºi în lozinca, la modã atunci, a internaþionalismului proletar, a prieteniei care trebuia sã anime toate popoarele din ”lagãrul socialistÒ. Pentru consolidarea ºi pãstrarea acestei prietenii, adevãrul trebuia sacrificat. Astãzi, în numele altui tip de internaþionalism, l-am numi ”globalizatorÒ, facem aceleaºi greºeli ºi rabaturi adevãrului.

Asasinatele sãvârºite de militarii ºi unii civili maghiari au îmbrãcat forme de cruzime inimaginabile, sadism, trufie bolnãvicioasã. Victimele s-au recrutat din toate categoriile de vârstã, inclusiv copii minori sau femei însãrcinate. Unii români au fost împuºcaþi dupã ce au fost obligaþi sã se aºeze pe grãmada de gunoi de lângã grajdul propriu de animale, asasinii considerând cã românul nu meritã nici mãcar sã moarã pe un loc curat. Schingiuirile de care au parte victimele înaintea execuþiei, ciopârþirea ulterioarã a cadavrelor la care s-au dedat asasinii sunt gesturi ce þin mai degrabã de porniri animalice decât de greºeli omeneºti sau fie chiar de urã.