Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2000
other
Dumitru Buzatu
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Intervenþia mea este o intervenþie proceduralã, dar trebuie sã fac totuºi o precizare la începutul acestei intervenþii, pentru cã în discursul domnului deputat Cristian Rãdulescu, cu tot respectul pe care îl am pentru Domnia sa, s-a strecurat o greºealã. Aceastã iniþiativã aparþine la doi deputaþi: doamna Paula Ivãnescu ºi subsemnatul. Ulterior, ea a fost însuºitã, a fost sprijinitã de grupurile parlamentare ale P.D. ºi al P.D.S.R.
Cu aceasta încep intervenþia mea proceduralã. În mod normal, toate exigenþele procedurale pentru votarea acestui raport de mediere au fost întrunite ºi dupã expunerea doamnei ministru Smaranda Dobrescu ºi solicitarea colegilor noºtri a cãzut, întrucât au fost aduse explicaþiile de rigoare în faþa membrilor Camerei Deputaþilor. Deci am auzit acele cifre, am auzit opinia ministrului de resort, am auzit opinia primului-ministru, nu mai existã în acest moment nici un motiv pentru amânarea voturilor.
De aceea, eu, domnule preºedinte, vã propun sã supuneþi la vot acest raport de mediere, întrucât nu mai existã nici un motiv care sã determine amânarea acestei proceduri.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.