Cristian Sandache

Domnule preºedinte,

Stimaþi colegi,

Intervenþia mea se intituleazã: ”Octavian Goga, 65 de ani de la trecerea în nefiinþãÒ.

În ziua de 7 mai 1938 înceta din viaþã Octavian Goga, una dintre cele mai puternice voci lirice ale spiritualitãþii româneºti ºi, nu în ultimul rând, un ziarist de mare talent, care a dominat dezbaterile de idei ale epocii sale. Avea 57 de ani, fusese vreme de 44 de zile prim-ministru al României într-o guvernare, ce-i drept, de tristã amintire ºi se manifestase pe plan politic ca un exponent al naþionalismului radical, paseist ºi acut promonarhic. Ca publicist, se aseamãnã lui Eminescu atât prin geniu, cât ºi prin exagerãri, iar, la moartea lui, Nicolae Iorga a scris un necrolog emoþionant în care îl compara pe marele dispãrut cu ”un posedat al nãlucii imposibil de atins pe care a urmãrit-o cu frenezia cu care fluturii sunt atraºi de luminã ºi a sfârºit în cele din urmã ars de acest idealÒ.

Poetul pãtimirii românilor transilvãneni, poetul pãtimirii noastre, cum este cunoscut, Goga a dãruit politicii o imensã energie ºi, chiar dacã proiectul sãu a eºuat, nu vom putea niciodatã sã-i contestãm patriotismul. Luptãtor încã din anii tinereþii împotriva vexaþiunilor autoritãþilor austro-ungare, Goga nu a fost totuºi niciodatã nici antiaustriac, nici anti-maghiar, fiind cunoscutã, de pildã, în epocã prietenia sa cu Ady Endre ºi preocupãrile sale constante de traducãtor în româneºte al marii lirici ungare. El a detestat politicianismul steril, fanfaron, a dispreþuit mediocritatea ticãloasã, incultura ºi mitocãnia agresivã, vechi racile ale vieþii noastre publice.

Pamfletar redutabil nu a iertat pe nimeni ºi i s-a rãspuns cu aceeaºi monedã. Rãmâne nepieritor un fragment din testamentul sãu: ”Nu ºtiu ce va fi de þarã în vremurile care vor veni, dar cred în puterile sufleteºti ale neamuluiÒ.