Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2000
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Victor Nicolescu
Discurs
Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Într-adevãr, discutãm una din problemele deosebit de importante pentru agriculturã ºi pentru þarã.
Mi-aº permite sã consider cã o astfel de abordare trebuie sã o realizãm fãrã nici un _parti pris_ ºi în contextul în care dorim ca cercetarea ºtiinþificã din domeniul agriculturii, realizatã în institute, staþiuni, unitãþi de învãþãmânt superior sã poatã sã rãspundã cerinþelor majore ale economiei de piaþã, pentru cã, într-adevãr, cercetarea este chematã sã dea rezolvãri majore problemelor din agriculturã.
Mi-aº permite sã afirm cã nu descoperim noi acum America. Este o problemã care, la nivel mondial, este rezolvatã în condiþii de eficienþã ºi funcþionalitate maximã.
Aº vrea sã vã spun, ºi cred cã nu greºesc, cã, acolo unde s-a încercat ca unitãþile de cercetare, împreunã cu Academia, sã fie sub auspiciile Ministerului Agriculturii, aproape cã a dispãrut cercetarea agricolã din domeniul respectiv. Mã refer la cercetarea proprie.
În contextul nostru, aºa cum au spus ºi alþi colegi, institutele de cercetare din acest domeniu, împreunã cu Academia, efectueazã cercetãri în domeniul agriculturii, silviculturii, protecþiei mediului, ºi nu numai; deci este o activitate foarte complexã.
Dorim sã se aibã în vedere cã cercetarea din acest domeniu nu seamãnã cu cercetarea din alte domenii. Deci, ea prezintã o serie întreagã de particularitãþi. În primul rând legat de zonalitatea aceasta agricolã ºi, automat, unitãþile ce cercetare trebuie sã acopere ecologic toate aceste particularitãþi ale þãrii. În contextul respectiv, este clar cã vom avea o altfel de organizare. Lucrez de 35 de ani în acest domeniu ºi vreau sã vã spun cã, practic, cu toate greutãþile care au survenit dupã 1990, cu schimbãri de sistem, cu lipsã de resurse, sunt singurele unitãþi care încã îºi desfãºoarã o activitate normalã, care încã, în condiþiile de secetã ale anului acestuia, ºiau realizat tematica de cercetare ºi realizeazã la cereale în jur de 5 tone la hectar, media pe þarã, pe toate condiþiile ecologice. Acest lucru, într-adevãr, spune ceva.
Cred cã nu este bine sã judecãm decât în mod realist ºi legea, aºa cum este, poate fi îmbunãtãþitã prin contribuþia noastrã, a tuturor, fãrã sã excludem posibilitatea de a discuta în aceastã direcþie.
Vedeþi dumneavoastrã, datoritã acestor caracteristici, deci, zonalitate ecologicã, o complexitate extraordinarã, existã sistemul acesta funcþional, care nu este numai la noi, piramidal pânã la un punct, cu posibilitate de feedback, de control, institutele colaboreazã ºi coordoneazã activitatea staþiunilor, iar la nivelul Academiei, Academia coordoneazã ºi colaboreazã cu institutele de profil.
Existã la ora actualã imposibilitatea de a dota fiecare unitate de cercetare. Din aceastã activitate a Academiei de evaluare, de inserþie, de corelare a rezultatelor, cu aparatura modestã care se gãseºte la nivelul þãrii, facem faþã cerinþelor mai multor institute ºi staþiuni.