Legea are un pronunþat caracter haiducesc, aºa cum au avut toate legile în România, mai mult sau mai puþin, ºi, îndeosebi în perioada comunistã, când s-au transformat în legi criminale ºi, acum, cã este o anumitã liberalizare, nu se poate concepe ca ele sã fie tratate drept democratice, sau izvorând din niºte reguli ale statului de drept.
Voi exemplifica într-un singur caz, în art. 11, de ce este aceastã lege mai josnicã decât o lege haiduceascã.
Dar aº vrea sã încep cu câteva precizãri referitor la ce s-a afirmat astãzi.
S-au început discursurile cu mareºalul Ion Antonescu. Aº vrea cândva, când cineva a prezentat biografia acestei mari personalitãþi Ñ a fost ºi conducãtor al statului Ñ sã aplaude. Am aplaudat dintr-un singur motiv Ñ pentru cã acest Ion Antonescu a fost cel care a condus armatele române: 1 Ñ ºi cel mai important Ñ împotriva bolºevizãrii þãrii Ñ sã nu uitaþi cei care faceþi statui Ñ împotriva comunismului; 2 Ñ pentru reîntregirea neamului, a teritoriului naþional.
Prin raptul care s-a fãcut în vara lui 1940, când era un regim democratic în România, nu cum zice domnul Pleºu, care, fiind ministru de externe, a cam uitat istoria la un moment dat, dând vina pe alþii.
Dar Ion Antonescu a avut ºi greºeli ºi trebuie sã le recunoaºtem. A instaurat o dictaturã personalã din ianuarie 1941 ºi, dupã aceea, a dat o lege de expropriere a unor bunuri particulare, a unor imobile particulare. El a dat-o, de la el putere. În dictaturã este primul act de rapt al imobilelor din România modernã. Sã nu uitãm lucrul acesta.
E drept cã viza o anumitã parte a populaþiei, respectiv alogenii, care în ultimii 25 de ani erau consideraþi, potrivit Constituþiei din 1923, ca fiind coloniºti ºi au dobândit imobile în România.
Aceastã lege nu este cea despre care vorbeºte proiectul actual, aceastã lege din 1941 a fost abrogatã în 1944 ºi s-au fãcut restituirile cuvenite, _restitutio in integrum_ , cã bine spunea un coleg de aici. S-a dat înapoi imobilul, s-au dat înapoi fructele care le-a produs acest imobil, dobânzile ºi pierderile care le-a suferit prin faptul cã nu le-a exploatat. S-a fãcut o dreptate sutã la sutã.
Desigur cã trecerea timpului nu mai permite o asemenea soluþie, care ar fi cea mai legalã; nu zic corectã. Corectitudinea intrã în planul necesitãþilor, oportunitãþilor. Legalitatea intrã în planul relaþiilor care ºi le-au fãcut oamenii Ñ moral, juridic Ñ de-a lungul miilor de ani, 2000 de ani, sã spunem, în cazul Europei.
Revenind, cineva a ridicat problema de ce în lege se vorbeºte de decretul de rechiziþii din 1940. E vorba de un decret din februarie 1940, când preºedinte al Consiliului de Miniºtri parcã era Popovici, sau cam aºa ceva.
Nu-i vorba acolo de expropriere; din greºealã s-a bãgat aici. Nu ºtiu care a fost intenþia. Bãnuiesc, potrivit prezumþiei de bunã-credinþã, cã s-a fãcut cu bunã-credinþã ºi sã se rezolve un scop. Dar el aruncã o patã asupra neamului românesc. Enormã, mai mare decât cre-
dem noi, lãsându-se impresia cã în 1940, sub regim democratic, s-au putut face naþionalizãri de imobil, ceea ce este incorect.
Aceastã lege a rechiziþiilor, cum ºi noi am dat în 1994 o lege aproape cu conþinut similar, nu a luat proprietãþile. În anumite situaþii, rechiziþionaÉ ªi noi putem rechiziþiona, în caz de rãzboi, potrivit legii pe care am dat-o în 1994, anumite bunuri pentru interesele naþionale ale armatei, în special, dar cu chirie, cu plata unei chirii, cu plata Ñ mã rog Ñ a folosinþei ºi restituirea la terminarea ostilitãþilor. ªi avem ºi noi legea. Aºa era atunci decretul.
Aceste imobile au fost în folosinþa armatei, dar ele n-au fost naþionalizate sau expropriate ºi, în 1945 când au venit bolºevicii sovietici, pentru cã ei au condus þara Ñ Ana Pauker & Co Ñ ei au dat tonul, mãmãligarii, frizerii ºi aºa mai departe au mers ºi au profitat ºi ei ca tot haiducul, a prins ºi el câte o halcã, cât a putut, un serviciu, un sac de cucuruz ºi aºa mai departe, un pat, un scaun, un cearceaf, etc.
Deci, în 1945, când s-a terminat rãzboiul, aceste imobile se gãseau în folosinþa Armatei Române, dar nu în proprietatea acestei armate, ci se plãtea pentru ele chirie. Cã aºa este rezultã ºi din textul acelei legi-decret din 1940, din februarie, dar rezultã ºi dintr-un decret din 1945 ºi doamna directoare Ñ eu i-am uitat numãrul, dar la Ministerul Justiþiei se cunoaºte Ñ poate sã-i dea numãrul, prin care zice aºa: ”Prin derogare de la decretul cutare, 139 din 1940, se trec în administrarea armatei sovietice etc., etc., etc.. Nici atunci nu s-a spus cã se trec la stat.
De abia dupã 6 martie 1945 Ñ un termen generic Ñ cã s-au început exproprierile în 1947, asta-i altceva, dar s-a luat pentru cã ºtiþi în 1945 a început reforma agrarã care în multe situaþii, în foarte multe situaþii, poate jumãtate, s-a aplicat abuziv în ce priveºte pe cei expropriaþi. Deci de atunci opera încã lupta de clasã.
De abia dupã 6 martie 1945 aceste imobile, deþinute de stat cu titlu de chiriaº, sã-i spunem, de Armata Românã sau armata sovieticã, au fost trecute abuziv la stat ºi atunci ce rost mai are sã bãgãm în lege ºi acest decret din 1940? Lãsãm dupã 6 martie 1945, cã numai atunci au trecut la stat.
Deci este o construcþie care, aºa cum spuneam la început, aruncã un blam asupra poporului român ºi naþiunii române.
ªi acum aº vrea sã trec la problema noastrã mai de fond: de ce este haiduceascã?
Nu fac istorie, cã dacã fac istorie dureazã cum mult ºi vã veþi convinge, vã pot convinge categoric cum au mers lucrãrile acestei legi încã din 1996Ñ1997, cum s-a refuzat permanent Ñ aceasta este ca o concluzie Ñ sã se cuprindã într-o lege de privatizare ceea ce am propus de nenumãrate ori acolo unde am avut ºi eu acces, în cadrul grupãrilor, mai mult sau mai puþin ca decizie, în cadrul Convenþiei.
Sã se modifice Legea privatizãrii ºi sub Ciorbea când s-a modificat în decembrie 1997 ºi sub Radu Vasile în iunie 1998. Am zis privatizarea prin restituire. Punct! E vorba de a privatiza bunuri care nu mai sunt necesare cuiva, statului. Deci la privatizãm, nu le dãm la Ionicã
securistul pe gratis ºi dupã aceea sã plãteascã statul român, pânã îi sar plombele, despãgubiri la fostul proprietar.
Privatizãm deci dãm sub forma aceasta de privatizare. Nu mai încasãm bani, le preia. ªi scãpãm ºi de plãtit atâþia ani. Anulam toate privatizãrile fãcute cu privire la bunurile confiscate aºa cum face acum Consiliul Europei ºi cum nu vrem noi sã facem prin legea aceasta. Ba le legalizãm ºi voi spune imediat cum.
Era foarte simplu ºi se fãcea privatizare serioasã pentru cã vã spun ceva, ”Mai va cal boieresc dintr-o apã þigãneascãÒ Ñ e un proverb bucureºtean, l-am auzit ºi eu nu de multã vreme ºi mi-a plãcut, afarã de trivialitatea lui Ñ ºi care ar arunca un blam pe o micã parte a populaþiei care ar fi sãracãÉ Nu-i vorba de populaþia sãracã.
Aceºti 500.000 de proprietari sau 200.000 sau 100.000 cãrora li s-au restituit imobilele în procesul privatizãrii ºi nu-i târziu pentru o ordonanþã care sã se dea sãptãmâna viitoare. ªi aºa nu iese legea aceasta, vã spun, cã aºa este fãcutã Ñ sã nu iasã.
Dar, în acest proces al restituirilor, toþi cei 100, 200 sau 300 de mii de proprietari, urmaºi de proprietari, erau oameni care au mai lucrat, care erau dinamici, ºi copiilor. Sã ºtiþi, ce iese din os de om gospodar, sau cum se zice acum, afacerist, dar nu în sensul rãu al cuvântului, deci un om care produce ceva ºi în jurul lui creeazã o valoare din care profitã ºi cei care nu-s capabili de aceastã activitate, ci numai sã lucreze, realizam ºi un capital în þara asta. ªi din oamenii locului, nu haidamaci din ãºtia care au acaparat cum au putut, cu ºmecherii ºi nu ºtiu ce, nu ºtiu câte mii de hectare, casã ºi aºa mai departe, proces care continuã ºi este legalizat acum.
Cum este legalizat? ªi cu asta fac o scurtã analizã poate de 2 minute.
Art. 14 al legii zice aºa: ”Contractele de închiriere, locaþiune, concesionare, leasing, în participaþiune, rãmân valabile dacã au fost încheiate potrivit legiiÒ. Pãi cum, domnule, cum spunea domnul senator Vosganian ºi alþii aici, pãi cum, domnule, un bun imobil se privatizeazã legal? Pãi dacã îl dã lui nea Ion, de ce sã nu-l dea lui ”XÒ, de ce sã nu-l dea lui nea Gicu care este fostul proprietar? Care este schema?
ªi atunci zice aºa dispoziþia respectivã Ñ ºi aici este ticãloºenia mare Ñ nu s-a putut nicicum miºca pentru cã stricai construcþia legii ºi îþi trebuia foarte mult de lucru pentru cã noi n-am putut sã lucrãm în comisie, sã perfectãm aceastã lege. A trebuit, încontinuu, luni de zile sã suportãm asaltul extraordinar al P.D.S.R.-ului ºi al acoliþilor, mã rog, mã scuzaþi de expresie, nu gãsesc cuvântul, al sateliþilor, poftim!
La principalele cereri ale P.D.S.R.-ului s-a cedat ºi dacã este cazul, voi putea da explicaþii, dar n-o sã am timp ºi rãbdarea dumneavoastrã este limitatã.
Care este deosebirea între aceste înstrãinãri ºi privatizãri? Nici una! Privatizarea este un termen generic. Practic, ea este realizatã prin mai multe acte juridice consacrate ºi reglementate ca atare: vânzarea, leasing, închirierea, adicã concesiune, etc., etc. ºi atunci de ce facem deosebire între privatizarea propriu-zisã cã se face prin F.P.S. ºi aceste ºmecherii care se realizeazã? ªtiþi
dumneavoastrã cã împotriva legii, art. 11 din Legea nr. 50/1951, terenurile intravilane, suprafeþe imense, toate localitãþile þãrii le-a avut ºi care era interzis sã se concesioneze. Am legea aici, dacã vreþi vã aduc sã citiþi articolul respectiv. Se interzice ca sã fie concesionate pânã la reglementarea prin lege a terenurilor acestora care au fost expropriate sau preluate sau cu privire la care existã pretenþii, cã aºa se ºi spune.
A þinut cineva cont de chestia asta? Pãi n-a þinut cont nimeni, domnule? Nu mã refer la primarii de stânga, adicã cu mâna mai stângã sau la primarii de dreapta, adicã cu dreapta mai lungã. În centru, ce sã mai vorbesc, ºi unii ºi alþii au lungimea mâinilorÉ
Problema se pune cã ºi unii ºi alþii au încãlcat legea, s-au concesionat terenurile toate ºi din Bucureºti ºi din Timiºoara ºi peste tot, încãlcând legea. Nu-i vorba de o închiriere: poftim ºi foloseºte pãmântul! Pe aceste concesiuni ºi-au ridicat construcþii, ºi-au ridicat palate, ºi-au ridicat tot felul deÉ unele productive, altele de plãcere.
ªi atunci eu Ñ ºi revin laÉ e o ilegalitate Ñ dacã sunt încheiate potrivit legii, în primul rând spuneam: care lege? Legea care permite furtul? Te pune în imposibilitate sã-þi mai iei pãmântul, domnilor!
Vine legea ºi mai departe zice aºa: fostul proprietar are posibilitatea sã opteze între despãgubiri. De ce despãgubiri, domnule, de ce sã plãtesc la mii ºi zeci de mii de imobile sã plãtesc despãgubiri, eu statul Ñ ºi respectarea contractelor încheiate: leasing, concesiune pe 49 de ani, etc., etc. Ce aberaþie, aberaþie în construcþie, în primul rând, de logicã.
De exemplu, contractul de leasing este un contract de înstrãinare, nu? La încheierea lui, tipul rãmâne cu bunul.
Adicã eu trebuie sã fiu de acord ori cu despãgubirile, ori cu trecerea bunului la cutãricã ºi, bineînþeles, sã se dea ce mai rãmâne de acum înainte pânã la încheiere, mie, ceva, cum s-a înþeles el cu F.P.S.-ul sau cu alt nu ºtiu ce la consiliul popular.
Deci nu este vorba numai de un act de închiriere, cã acolo, hai sã zicem, ar veni mai simplu. E vorba de acte de înstrãinare definitive care mie, ca fost proprietar deposedat, nu-mi dã posibilitatea sã le recuperez. Aici este nenorocirea! ªi am încheiat.
Deci art. 11 este criminal din acest punct de vedere ºi legalizeazã toate ticãloºiile fãcute atât de regimul acela cãruia i-am spus noi criptocomunist pânã în 1996, cât ºi de regimul acesta care Ñ zic unii ”gumarÒ adicã de la gumã, de la finanþe, de la contabil ºi aºa mai departe, pentru cã nu se poate face o deosebire.
Mircea Dinescu, nu-l prea simpatizez, dar a spus în C.P.U.N. celebra chestie: ”Domnilor, nu vã mai þineþi, cã atunci când Dumnezeu a aruncat sãmânþa ticãloºeniei aceasta a cãzut cam prin toate grãdinileÒ.
Aici suntem în faþa, nu a unui regim, a unei concepþii politice. Asta-i numai scuza prin care se manifestã ticãloºenia; pentru cã omul nu este P.D.S.R.-ist sau þãrãnist sau P.N.L.-ist pentru cã are un carnet, el este pentru cã crede în ceva, deci are o anumitã credinþã. Dacã nu, este un oportunist.
Eu nu ºtiu, în final, dacã voi vota sau nu legea.
Existã în aceastã lege ºi pãrþi extraordinar de bune ºi reglementeazã problema unu mare numãr de cetãþeni
care au fost deposedaþi ºi, bineînþeles, una care este destul de ticãloasã, cum vã spuneam, dar existã ºi o parte care permite recuperarea sau despãgubirea, în cazul despãgubirilor, la Paºtele cailor, sã ºtiþi. Cã zice aºa: ”Prima datã se vor inventaria, se va afla suma ºi cândva se va vota o lege cu plafonare sau fãrã plafonareÒ. Pãi hai sã le dãm în naturã toate, domnule, ºi atunci nu mai plãtim nimic. Pãi, vedeþi care este problema?
Pe de o parte, Domniile lor zic: ”Domnule, nu, sã rãmânã cât mai multe instituþii publice, chestii, ºi aºa mai departe, ºi sã le plãtimÒÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.