Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2002
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Antal Istv‡n
Discurs
## Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
Nimeni nu a spus, nici eu nu am spus cã intenþia iniþiatorilor nu este bunã, cã nu ar veni în ajutorul unei probleme acute, dar vreau sã vã spun cã, de fapt, cu aceastã situaþie de lipsã de specialiºti nu se confruntã doar învãþãmântul preºcolar ºi primar din mediul rural, cu aceleaºi probleme se confruntã ºi cei de la gimnaziu: avem lipsã de profesori de limbã românã, de limbã englezã, de limbã francezã, avem nevoie de informaticieni º.a.m.d.
Deci avem nevoie de o reglementare mai largã, o reglementare generalã care, într-adevãr, sã vinã în ajutorul sistemului naþional de învãþãmânt.
ªi, datoritã acestui punct de vedere, ministerul ºi-a exprimat punctul sãu de vedere, cã prin proiectul de Lege al învãþãmântului preuniversitar va încerca sã rezolve aceastã problemã, într-adevãr, acutã.
Iar, în ceea ce priveºte acel articol la care am fãcut referire în intervenþia mea anterioarã, permiteþi-mi sã-l citesc (este vorba de art. 38 alin. 2 lit. o): ”Consiliul local hotãrãºte, în localitãþile cu medici sau cu personal sanitar în numãr insuficient, acordarea de stimulente în naturã ºi în bani, precum ºi de alte facilitãþi, potrivit legii, în scopul asigurãrii serviciilor medicale pentru populaþie. Asemenea facilitãþi pot fi acordate ºi personalului didactic.Ò
Iar eu am afirmat cã, de fapt, prin acest act normativ nu vom crea alte posibilitãþi suplimentare, ci se reglementeazã acel domeniu care deja este reglementat prin acest articol.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.