Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Doru Dumitru Palade
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Nu cã am ceva împotriva proiectului de lege, dar vreau sã reamintesc cã Tratatul asupra Antarcticii la punctul 9 prevedea cã þãrile semnatare pot organiza în acest perimetru staþiuni de cercetãri sau expediþii. Noi am avut de mulþi ani pe agenda Camerei un proiect privind organizarea unor staþii româneºti în Antarctica, a fost respins ºi din faptul cã n-a mai fost urmãrit de cãtre iniþiatori. Aº ruga cu aceastã ocazie sã se consemneze ca Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, Departamentul de cercetare, sã reanalizeze aceastã problemã, þinând seama cã o serie de þãri candidate la integrarea în Uniunea Europeanã au organizat astfel de staþii ºi chiar tratatul practic ne îndeamnã, ne recomandã sã trecem la organizarea de staþiuni de cercetare.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.