Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2000
other · respins
Dan Constantinescu
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Nu cred cã este vreun membru al Comisiilor reunite de buget, finanþe, bãnci care sã aibã cinismul de a discerne între ce este mai important: înlãturarea efectelor vechilor calamitãþi naturale, 1995Ð1999, înlãturarea actualelor calamitãþi naturale cu care se confruntã încã þara, prevenirea eventualelor viitoare calamitãþi naturale.
Din acest punct de vedere, cred cã a angrena comisia ºi plenul Camerelor într-o suitã falsã de prioritãþi nu
este corect ºi trebuie sã ne referim la faptul cã, potrivit Legii finanþelor publice, ordonatorul principal de credite stabileºte aceste prioritãþi.
Sigur cã se poate vorbi cu patos despre cei care aºteaptã, de ani de zile, sã li se rezolve problemele legate de calamitãþi, ca ºi despre dramele trãite sãptãmâna trecutã sau acum douã sãptãmâni, dupã cum este firesc mai bine sã previi, decât sã combaþi.
Lucrãrile sunt foarte multe de efectuat, sumele sunt cele care sunt, se va discuta la comisie posibilitatea unui fond special care sã fie utilizat pentru înlãturarea calamitãþilor, atât de Ministerul Apelor, Pãdurilor ºi Mediului, cât ºi de entitãþile administraþiei publice locale, probabil. Vom vedea dacã apar surse.
V-aº propune însã sã ne rezumãm la aceste amendamente, pe motivaþiile Ñ sã zicem, cred Ñ destul de profesionale ale comisiei, ºi anume, la amendamentul nr. 194, respingerea amendamentului este motivatã de faptul cã aceste lucrãri pentru înlãturarea calamitãþilor naturale în 20 de judeþe fac obiectul Acordului-cadru de Împrumut dintre România ºi Fondul de Dezvoltare Socialã a Consiliului Europei, pentru sprijinirea regiunilor afectate de inundaþii, ratificat de Ordonanþa nr. 28. Or, acesta este, de fapt, un credit cu destinaþie.
Reducerea acestor sume ar însemna pierderea creditului, iar utilizarea din bugetul de stat a unor alte sume ar însemna, practic, cã numai acest credit susþine, selectiv, obiectivele prevãzute în acest program.
În ce priveºte amendamentul nr. 195, veniturile din încasarea rãmãºiþelor din anii precedenþi reprezintã o problemã deja tranºatã ºi în comisie, ºi în plen, întrucât ele au fost avute în calculul veniturilor totale la fundamentarea cifrei prevãzute la art. 2, dacã nu mã înºel Ñ în orice caz, la începutul bugetului Ñ care a fost votatã. Motiv pentru care suma respectivã nu are acoperire sub aspectul resurselor.
În ce priveºte amendamentul de la nr. 197, atât în bugetul de stat, cât ºi în bugetele fondurilor speciale, precizeazã, din nou, comisia cã nu se pot înscrie ºi aproba cheltuieli fãrã stabilirea resurselor din care urmeazã a fi efectuate. Sigur cã rãmâne la latitudinea ordonatorului principal de credite sã facã o eventualã redistribuire, în condiþiile în care acestea reprezintã, într-adevãr, noi prioritãþi.
În ce priveºte amendamentul nr. 199, avem aceeaºi Ñ sã spunem Ñ motivaþie. Este foarte greu ºi ne este foarte greu sã discernem, chiar un numãr de 40 de membri ai celor douã comisii, la care se mai adaugã ºi comisiile de specialitate, o nouã, deci, sã acceptãm o nouã variantã de alocare de alte obiective de investiþii. Motiv pentru care facem din nou apel la prevederile art. 22 din Legea finanþelor publice, prin care ordonatorul principal de credite stabileºte ºi repartizeazã sumele pe fiecare obiectiv înscris în lista de investiþii. Sigur, în limita fondurilor prevãzute. Diminuarea cheltuielilor de capital la Ministerul Finanþelor cu 30 de miliarde lei reprezintã, cel mult, o aciditate faþã de domnul ministru Remeº, în condiþiile în care totalul cheltuielilor de capital este de 48 de miliarde de lei. Iar în ceea ce priveºte posibila discuþie asupra sediilor de vamã, trebuie sã reamintim faptul cã acestea se fac dintr-un fond special, care are aceastã destinaþie. Deci, nu i se pot schimba destinaþiile.