Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 mai 2000
procedural · adoptat
Corneliu Turianu
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
O sã încep numai partea introductivã a unui discurs parlamentar, cu rugãmintea pentru Domnia voastrã sã îngãduiþi sã-l predau la stenograme, dupã aceea.
Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Aflu din mass-media cã numai unele dintre proiectele de lege din pachetul înaintat de Guvern, anume cele privind înfiinþarea a 15 universitãþi particulare, au primit avizul favorabil al Comisiei pentru învãþãmânt a Senatului. În schimb, în cazul altor douã universitãþi, printre care ºi ”Spiru HaretÒ din Bucureºti, aceeaºi comisie permanentã sesizatã în fond, cu de la sine putere, suspendã cursul firesc al procedurii legislative, pe motiv cã Ð atenþie! Ð se mai aºteaptã o serie de alte avize.
În acest caz, dupã cum vom arãta, nu este vorba doar despre o banalã minciunã, de un penibil pretext al depãºirii nepermise a competenþei sale, comisia uitând sã spunã ºi ce avize ar mai lipsi, de la cine urmeazã sã fie ele obþinute, ce anume ar trebui ele sã ateste. Este vorba, stimaþi colegi, de un veritabil _abuz de drept_ , comis Ð ceea ce mi se pare extrem de grav Ð chiar de un organ de lucru al Senatului României, care, aºa cum prevede Regulamentul Senatului, a fost înfiinþat cu scopul de a îndeplini însãrcinãrile ce-i sunt încredinþate în vederea pregãtirii lucrãrilor Senatului. Cum altfel ar putea fi calificat refuzul comisiei sesizate în fond de a emite propuneri în limitele prescrise imperativ de art. 50 din Regulamentul Senatului?
Or, potrivit textului citat, acest raport care trebuie înaintat Biroului permanent nu poate cuprinde decât propuneri motivate privind ”admiterea fãrã modificãri a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificãriÒ, ºi nicidecum felurite gãselniþe în scopul tergiversãrii _ad calendas Graecas_ a acreditãrii celor douã universitãþi.
Ca prorector al Universitãþii ”Spiru HaretÒ vã pot garanta cã aceste inventate motive de amânare nu sunt doar tradiþionale ”beþe în roateÒ puse în calea învãþãmântului superior particular, în special, a celei mai mari universitãþi particulare din România.
Universitatea ”Spiru HaretÒ a înaintat cererea ºi dosarul complet de acreditare, îndeplinind toate criteriile ºi standardele prevãzute de lege ºi parcurgând cu rigurozitate toate etapele: vizitele comisiilor de specialitate ale singurului forum care poate dispune, C.N.E.A.A., dezbaterea ºi aprobarea rapoartelor favorabile ale acestora, înaintarea rapoartelor cãtre Ministerul Educaþiei Naþionale ºi obþinerea avizelor sub semnãtura miniºtrilor Andrei Marga, Smaranda Dobrescu, Valeriu Stoica, Decebal Traian Remeº ºi a preºedintelui C.N.E.A.A., Ioan Mihãilescu.
De asemenea, expunerea de motive, precum ºi Hotãrârea Guvernului României pentru supunere spre adoptare a proiectului de Lege privind înfiinþarea Universitãþii ”Spiru HaretÒ din Bucureºti sunt semnate de primul-ministru.