Mihaela Ionescu

Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Obiectul declaraþiei mele politice este ”Mondo CaneÒ Bucureºti, versiunea TV5, emisiunea de pe 27 Ð 28 aprilie 2002.

Promovarea imaginii reale a României peste hotare este una din sarcinile principale ale politicii externe a þãrii. Un lobby favorabil þãrii noastre în aceastã perioadã de preaderare la structurile euroatlantice constituie o altã sarcinã importantã pe care ºi-o adjudecã sau pretinde cã ºi-o adjudecã atât Ministerul de Externe, cât ºi cel al Integrãrii Europene. Delegaþii ale celor douã ministere împânzesc meridianele ºi paralele lumii, iar cei ce sunt însãrcinaþi sã o facã sunt reprezentanþii lor la cele mai înalte niveluri, dar ºi lobby-iºtii, ºi artiºtii, ºi reprezentanþi ai diasporei româneºti, ba chiar ºi fostul suveran al þãrii.

La rândul lor, structurile euroatlantice îºi continuã ºi ele activitatea, trimiþând emisari care sã evalueze la faþa locului evoluþiile din þara noastrã.

Ca reprezentantã a Comisiei de francofonie a Parlamentului României ºi membrã a Sesiunii de Cooperare Economicã a Adunãrii Parlamentare a Francofoniei, nu ºtiu de ce parte sã situez iniþiativa postului de televiziune francez TV5, care a prezentat în ziua sfântã a Floriilor, timp de 24 de ore, o emisiune în direct din România. Dupã audierea popularului talk-show de pe Antena 1 al domnului Tucã, am înþeles de la cunoscutul realizator Frederic Mitterrand cã astfel de emisiuni au avut loc ºi în Tunisia ºi Spania, unde au determinat un interes crescând al spectatorilor francofoni europeni, canadieni, asiatici ºi africani de a-ºi întoarce faþa cu mai mult interes, ºi chiar cu dorinþa de vizita prioritar locurile care fuseserã prezentate în cadrul maratonului televizat.

Desigur, în fiecare loc, realizatorii francezi lucraserã cu ”marfa clientuluiÒ, cu ”fariseii ºi cãrturariiÒ locali, cu realizatorii de film autohtoni, cu televiziunile naþionale, cu organizaþiile civice ºi ONG-uri, care pot aduce un plus de informaþii faþã de cele oficiale, care sunt de obicei liniar de optimiste ºi festiviste. Aºa a fost ºi în cazul României, unde echipa francezã s-a folosit de ”cozile de toporÒ româneºti creând o emisiune care în momentul ei de maximã audienþã a înfãþiºat niºte situaþii-limitã care constituie excepþia, ºi nu regula. De aici ºi pânã la a prezenta într-o sâmbãtã seara a anului 2002, pe ecranele televizoarelor, un reportaj cutremurãtor, realizat în 1994, cu un cuplu consensual de copii aurolaci de 13 ºi 16 ani, din care fata este uºor handicapatã, dar urma sã nascã, nu a fost decât un pas. Culmea este cã realizatorii filmului nu sunt hotãrâþi sã ajute acest cuplu, ci preferã doar sã-l urmãreascã cu aparatul de filmat timp de 9 luni, pânã când fata chiar naºte, prezentându-ne o imagine pe care nici o televiziune publicã din lume nu ºi-ar fi permis sã o transmitã, ºi anume naºterea copilului, cu imagini luate din faþã, cu toate amãnuntele, care probabil