Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2001
other · retras
Asztalos Ferenc
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Permiteþi-mi ca în numele iniþiatorilor, deci în numele Grupului parlamentar U.D.M.R. ºi în numele celor patru colegi, tot din partea Grupului parlamentar U.D.M.R., domnul K—nya-Hamar S‡ndor, domnul Szil‡gyi Zsolt, domnul Nagy Istvan ºi domnul Matis Erno, sã vã dau câteva explicaþii, referitor la întrebarea dumneavoastrã.
Cele douã iniþiative legislative Ð ambele, deci Ð vizeazã reînfinþarea Universitãþii de stat cu limba de predare maghiarã, cu sediul la Cluj-Napoca, care constituie un element fundamental pentru pãstrarea ºi dezvoltarea limbii, culturii ºi identitãþii naþionale ale persoanelor aparþinând minoritãþii maghiare din România. La elaborarea acestor iniþiative, noi ne-am bazat pe trei elemente concrete: unul ar fi tradiþia învãþãmântului superior din Transilvania; al doilea element ar fi dreptul intern ºi dreptul internaþional ºi, nu în ultimul rând, ne-am bazat ºi pe practica internaþionalã din acest domeniu.
În ceea ce priveºte tradiþia învãþãmântului universitar din Transilvania, aº dori sã vã spun cã prima universitate cu sediul la Cluj a fost înfiinþatã în anul 1581, de Principele Ardealului ºi, pe urmã, Regele Poloniei Bathory Istvan. Aceastã universitate, de fapt, a fost coordonatã de iezuiþi. A doua universitate, tot cu sediul la Cluj, a fost înfiinþatã în anul 1698, tot de iezuiþi, cu facultãþile de filosofie ºi de drept, care au funcþionat pânã în anul 1773, anul desfiinþãrii Ordinului iezuiþilor. A treia facultate, tot cu sediul la Cluj, a fost înfiinþatã în anul 1872, cu patru facultãþi: drept, medicinã, filosofie ºi ºtiinþele naturii.
De asemenea, în acest scurt cronologic al istoricului învãþãmântului superior din Transilvania, aº dori sã menþionez anul 1945, când, prin Legea nr. 407/1945, a fost înfiinþatã Universitatea ”BolyaiÒ, cu facultãþile de litere ºi filosofie, drept ºi economie politicã, ºtiinþã ºi medicinã umanã, care a funcþionat pânã în anul 1959, când a fost unificatã, fãrã temei legal, cu Universitatea Babeº, funcþionând, în continuare, sub denumirea de Universitatea ”Babeº-BolyaiÒ.
În ceea ce priveºte temeiul legal al acestor iniþiative legislative, noi ne-am bazat pe prevederile Constituþiei, în primul rând ale art. 32 alin. 3, ºi pe Ordonanþa nr. 36 privind modificarea Legii învãþãmântului, precum ºi pe acele convenþii internaþionale care au fost ratificate de România ºi care au devenit parte a dreptului intern.
Din aceste convenþii internaþionale aº dori sã le menþionez pe cele mai importante: în primul rând, Convenþia O.N.U. privind lupta împotriva discriminãrii în domeniul învãþãmântului; Tratatul de înþelegere, cooperare ºi bunã vecinãtate între România ºi Republica Ungarã; Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferinþei asupra dimensiunilor umane a CSCE; Recomandarea 1201 a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei ºi, în fine, Carta europeanã a limbilor regionale sau minoritare. Toate aceste acte normative, ºi încã multe altele, impun mãsuri specifice pentru a asigura cadrul legislativ adecvat pãstrãrii ºi dezvoltãrii identitãþii naþionale a persoanelor aparþinând minoritãþilor naþionale. Iar una dintre instituþiile cele mai importante pentru pãstrarea identitãþii noastre ºi care ar da o finalitate sistemului de învãþãmânt preuniversitar în limba maghiarã ar fi aceastã universitate de stat cu limba de predare maghiarã.