Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2001
other · respins
Ludovic Mardari
Discurs
## Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
Prima întrebare este adresatã domnului Aurel Constantin Ilie, ministrul apelor ºi protecþiei mediului. Se referã la procedura relativ greoaie ºi costisitoare pentru obþinerea autorizaþiei de mediu de cãtre agenþii economici, la Agenþia de protecþie a mediului Timiºoara, procedurã care presupun cã este aceeaºi în toate judeþele þãrii.
A doua întrebare este adresatã domnului Iacob Zelenco, secretar de stat la Autoritatea pentru Privatizare ºi Administrarea Participaþiunilor Statului ºi doamnei Silvia Ciornei, ministru pentru întreprinderile mici ºi mijlocii. Se referã la vânzarea spaþiilor aflate în administrarea primãriilor, solicitate de întreprinzãtorii care le deþin sub formã de chirie, ºi la nerespectarea Legii nr. 133/1999 de cãtre unii manageri ai societãþilor comerciale cu capital de stat.
Interpelarea este adresatã domnului prim-ministru Adrian Nãstase ºi se referã la confuzia existentã în gândirea unor persoane importante din Guvern, care interpreteazã eronat Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privaþi pentru înfiinþarea ºi dezvoltarea I.M.M.-urilor.
Sãptãmâna viitoare voi prezenta pe larg aceste douã întrebãri ºi interpelarea.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.