Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 iunie 2002
procedural · respins
Ion Solcanu
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Raportul Comisiei pentru sãnãtate, ecologie, tineret ºi sport are 139 poziþii de amendamente, dintre care o parte am înþeles cã au fost însuºite de cãtre reprezentanþii Ministerului Sãnãtãþii ºi Familiei, pe durata dezbaterii acestei iniþiative legislative. Altele însã nu sunt însuºite de minister. Dat fiind faptul cã este o lege foarte importantã, cã, totuºi, pânã la urmã, aceastã lege va fi pusã în aplicare de cãtre Guvernul þãrii Ñ fie acesta, fie altul, oricare, deci Guvernul þãrii Ñ e bine ca la aceste amendamente unde nu avem un punct de vedere al ministerului, la dezbaterea acestui raport pe amendamentele admise de cãtre comisie, dar unde Guvernul trebuie sã-ºi spunã punctul de vedere, sã fie prezentã doamna ministru Daniela Bartoº.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.