Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2003
other
Sever Meºca
Discurs
Domnule preºedinte,
Stimaþi colegi,
Se vorbeºte din ce în ce mai mult, de o vreme, despre necesitatea modificãrii Constituþiei Ñ legea fundamentalã a þãrii. Aºa este la noi, în România! În perfecþionismul care ne caracterizeazã, nu mai putem suporta o Constituþie care dateazã de 12 ani, pentru cã trebuie sã modificãm legea fundamentalã în sensul modernizãrii ei, apropierii ei de constituþiile occidentale cu care va fi comparatã, desigur, în anul 2007 sau când va da bunul Dumnezeu sã fim primiþi în Uniunea Europeanã!
Aºa fiind pusã problema, suntem ºi noi de acord, câþiva deputaþi independenþi, din punct de vedere formal, cã este necesar sã se facã anumite schimbãri în Constituþie, ºi anume, pe ici, pe colo, prin pãrþile esenþiale. Eu ºi alþi colegi am luat în serios înfiinþarea Comisiei pentru elaborarea Propunerii legislative privind revizuirea Constituþiei ºi am înþeles faptul cã acolo vor fi convocaþi reprezentanþi ai grupurilor parlamentare din Parlament, pentru cã ei ºi numai ei, dintre parlamentari, ar putea fi iluminaþi în importanta problemã ºi în mãsurã, deci, sã facã propuneri bune sau sã negocieze eficient.
Ce ne facem însã cã preºedintele comisiei, în acelaºi timp preºedintele nostru, al Camerei, domnul deputat Valer Dorneanu, a afirmat cã va lua în consideraþie în respectiva comisie ºi propunerile unor cetãþeni, nu i-aº numi ”simpliÒ, ci doar care nu sunt încã parlamentari?
Dacã domnul deputat Dorneanu nu ar fi fãcut o astfel de afirmaþie, nu l-aº fi deranjat cu propunerea mea, dar, cum a fãcut-o, am crezut cã-mi va acorda cel puþin atenþia pe care intenþioneazã sã o acorde oricãrui cetãþean român. Astfel încât, în luna noiembrie 2002, i-am adresat domnului Dorneanu o scrisoare, prin care fãceam o majorã propunere de modificare. Timp de douã luni nu am primit nici un rãspuns ºi nu am fost invitat la importanta comisie, pentru a-mi explica propunerea ºi a o susþine, încercându-mi norocul sã conving comisia de justeþea demersului meu.
Nu aº fi reacþionat, ºtiind cam în ce ritm rezolvã unii dintre noi problemele importante ale þãrii, dar ce ne facem cu faptul cã toate partidele politice, dintre care se detaºeazã net P.S.D., se pronunþã în legãturã cu viitoarea noastrã Constituþie: domnul Preºedinte Iliescu se pronunþã, domnul Dorneanu spune cã e gata într-o sãptãmânã-douã. Ce încredere sã mai avem noi cã propunerile celorlalþi cetãþeni vor fi luate în consideraþie, dacã nu se va da atenþie propunerilor venite de la unii, totuºi, colegi al domnului Valer Dorneanu?
Recent i-am adresat domnului Valer Dorneanu o nouã scrisoare, ocazie în care am descoperit cã prima corespondenþã nu-i parvenise, deºi fusese depusã la cabinet. Cred, acum, cã nici a doua corespondenþã nu i-a parvenit ºi nici mesajul meu telefonic, lãsat la cabinetul Domniei sale.
Luând notã de aceste sincope ale originalei democraþii dâmboviþene, am hotãrât sã nu-l mai deranjez pe domnul preºedinte al Camerei Deputaþilor, Valer Dorneanu, ºi m-am adresat, în consecinþã, cu problema mea Ñ de fapt, o problemã a þãrii Ñ domnilor Antonio la Pergola, preºedintele Comisiei de la Veneþia a Consiliului Europei, GŸnter Verheugen, Comisarul european însãrcinat cu integrarea, ºi Valery Giscard dÕEstaing, preºedintele Convenþiei Europene. Sunt convins cã în respectivele instituþii se va analiza propunerea fãcutã de mine, faþã de care se vor exprima puncte de vedere avizate, mai rapid decât ar fi putut sã o facã o structurã româneascã.