Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2000
Informare · adoptat
Corneliu Dorin Gavaliugov
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Sigur cã trebuie sã ne bucurãm cã raportul pe care ni-l prezintã domnul senator Constantin Sava, chestor al Senatului, modul în care sunt administrate resursele financiare ºi, în general, patrimoniul acestei instituþii importante a statului ºi care este Camera Senatului Parlamentului României ne oferã astãzi niºte luãri de poziþii chiar distincte unele de altele, din partea unor colegi senatori.
Eu aº vrea însã sã fac urmãtoarea menþiune: cred cã suntem aici, avem deja o experienþã comunã de cel puþin trei ani ca membri ai Senatului, eu am avut ºi ocazia sã reprezint alegãtorii ca deputat, deci în Camera Deputaþilor, ºi trebuie sã vã spun cã de departe Senatul, din punct de vedere al resurselor, ºi bãnuiesc, în consecinþã, ºi al prestaþiilor legislative, chiar de control legislativ al unor soluþii, al unor evaluãri pe care distinºii mei colegi din diferite partide din majoritate ºi din minoritate, aflaþi în salã, reprezentând un spectru larg politic, l-ar putea oferi ºi în felul acesta am putea ameliora actul legislativ, am putea corecta cu promptitudine, probabil, deciziile luate la nivel de Guvern sau ale unor autoritãþi ale statului din teritoriu nu le putem face pentru cã Senatul rãmâne, în continuare, dupã 3 legislaturi, o cenuºãreasã a Parlamentului. ªi nu am sã fac decât o singurã comparaþie pentru cã sistemul bicameral nu permite decât sã fac aceastã referire la Camera Deputaþilor ºi spun aceasta pentru cã, cred eu, trebuie sã ne decidem o datã, dacã nu, sã o lãsãm celor care ne vor urma în Senat, dupã alegerile din anul 2000, sã ne decidem o datã ca, într-adevãr, resursele ºi expertiza pe care dorim s-o punem la dispoziþia fiecãrui senator sã nu fie o întâmplare, un act benevol ºi sã putem sã adunãm la dispoziþia iniþiativelor noastre, la acþiunea noastrã politicã o expertizã care sã fie ºi remuneratã, sã fie ºi corespunzãtor dimensionatã.
Din acest punct de vedere eu cred cã n-ar trebui sã mai amânãm apariþia în structura Senatului a unui expert parlamentar cu experienþã, nu fãrã experienþã, pe lângã fiecare senator, la Bucureºti, iar, pe de altã parte, existã o cifrã care totuºi pe mine m-a îngrijorat, e vorba de o cifrã aproape egalã cu cea a indemnizaþiilor pentru senatori, cifrã cheltuitã pentru colaborãri externe. Oare, stimaþi colegi senatori sau lideri cu diferite responsabilitãþi în grupurile parlamentare, am beneficiat de o asemenea expertizã ºi un asemenea sprijin, pe lângã funcþionarii care sunt salarizaþi în cadrul Senatului?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.