Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2001
procedural · adoptat
Nicolae Paul Anton Pãcuraru
Aprobarea ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Sigur cã vânzarea spaþiilor comerciale este o problemã care trebuia sã fie de mult închisã în România, ºi simplul fapt cã încã din 1996 Guvernul a iniþiat o primã hotãrâre de Guvern, e adevãrat, relativ imprecisã sau uºor imprecisã la vremea respectivã, dar care avea ca obiectiv tocmai transferul de proprietate, aratã preocuparea, ºi a Executivului, ºi a Legislativului, în acest sens.
Din pãcate, în pofida faptului cã ºi Hotãrârea nr. 389/1996, ºi Hotãrârea nr. 505/1998 au ca obiectiv tocmai accelerarea privatizãrii spaþiilor comerciale, se constatã ceea ce se spunea ºi iniþiatorul, cã doar 1/3 din aceste spaþii sunt în momentul de faþã soluþionate, restul aflându-se, din varii motive ºi din varii interese, dumneavoastrã probabil cã le cunoaºteþi la fel de bine ca mine, în alt regim decât cel de vânzare, adicã în închiriere, în concesiune, în asociere ºi aºa mai departe.
Am urmãrit textul legii ºi sigur cã este o lege pe care noi, Grupul naþional liberal, o votãm ºi dorim sã o votãm. Apar însã câteva probleme pe care le supun atenþiei dumneavoastrã.
O primã problemã este faptul cã încã din titlu, ºi din art. 1, sunt omise societãþile comerciale la care acestea sunt acþionari, deci este vorba de Ñ titlul legii îl avem cu toþii în faþã, este Lege privind vânzarea spaþiilor comerciale proprietate privatã a statului, aflate în administrarea consiliilor judeþene sau a consiliilor locale, precum ºi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Urmare a Ordonanþei nr. 30/1997, care priveºte reorganizarea regiilor autonome, foarte multe regii autonome au fost transformate în societãþi comerciale, societãþi comerciale la care administraþia localã are calitatea de acþionar.
Deci, solicitãm, din acest punct de vedere, pentru includerea completã ºi pentru acoperirea prin lege a tuturor categoriilor de situaþii, solicitãm, ca amendament, introducerea atât în titlu, cât ºi în art. 1, unde se regãseºte aceastã problemã, a sintagmei Ñ citez: ”Lege privind vânzarea spaþiilor comerciale, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea consiliilor judeþene sau a consiliilor locale, a societãþilor comerciale la care acestea sunt acþionari Ñ deci autoritãþile sunt acþionari Ñ, precum ºi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes localÒ.
Consider cã în acest mod creºte gradul de acoperire a legii ºi nu vor mai fi situaþii, foarte multe în judeþe, municipii, în care aceste societãþi vor fi considerate cã nu fac obiectul legii, deci spaþiile comerciale aparþinând acestor societãþi nu fac obiectul prezentei legi.
A doua problemã, ºi de data asta este ceva mai largã, vizeazã mãsura în care actualul proiect de lege respectã prevederile Ordonanþei nr. 88, adicã a Legii nr. 99/1999, respectiv Legea privatizãrii.
Din pãcate, la acest lucru, am urmãrit ºi expunerea domnului senator Predescu ºi am înþeles preocuparea Comisiei juridice pentru definirea corectã a regimului juridic al spaþiilor care fac obiectul prezentei legi, a procedurilor, a cãilor de control ºi a cãilor de atac în justiþie; din pãcate, se pare cã absenþa unui aviz din partea Comisiei pentru privatizare a fãcut ca o serie întreagã de prevederi ale Legii privatizãrii, ale Legii nr. 99, sã nu se regãseascã, în momentul de faþã, sã nu fie reproduse exact în text.