Nicolae Paul Anton Pãcuraru

## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Sigur, suntem în faþa unui proiect de act normativ care afecteazã câteva zeci de mii de salariaþi care au fost în ºomaj tehnic din momentul încetãrii comenzilor substanþiale pentru industria de apãrare ºi pânã acum. În sector sunt în jur de 20 de unitãþi, rãspândite în toatã România, în care, sigur, personalul a beneficiat de acest sistem de protecþie socialã, care a însemnat 75% din salariul de bazã. Problema, totuºi, cere o soluþie. Sigur cã ne va fi foarte uºor Ñ nu uºor, foarte uºor Ñ sã mai scoatem un drept. ªi aceºti oameni nu au nici o vinã cã au fãcut parte din ”RomarmÒ, din industria de apãrare, dintr-un sector strategic al economiei, ºi cã o bunã perioadã de vreme s-a avut în vedere, totuºi, asigurarea

socialã, pentru a putea sã supravieþuiascã în aceste condiþii grele. Cu atât mai grele cu cât va trebui sã þinem cont cã sunt, de regulã, unitãþi care sunt în zone izolate, în zone care nu au nici un fel de alt potenþial, nici un fel de altã perspectivã de loc de muncã: Mija, Moreni ºi Cugir, Vãleni, localitãþi care sunt definite, în esenþã, prin aceastã singurã oportunitate legatã de serviciu. Cred cã rãspunsul pe care îl dã Ministerul Industriei ºi Resurselor este în momentul de faþã total nesatisfãcãtor. Adicã rãspunsul este: ”Da, putem sã suspendãm acest drept, este bine sã o facem, vom diminua cheltuielile de protecþie socialã din România, pentru cã vom face parcuri industriale.Ò Vreau sã vã spun cã marota parcurilor industriale este, deocamdatã, o soluþie pe hârtie, pe care o vede atât Ministerul Dezvoltãrii ºi Prognozei, cât ºi Ministerul Industriei ºi Resurselor. De ce? Întâmplarea a fãcut sã mã documentez. Am vrut ºi eu sã gãsesc o soluþie bunã ºi sã zic cã, în sfârºit, s-a gãsit un rãspuns la aceastã problemã atât de grea. Am fost la Mija, am fost la Moreni, am discutat cu conducãtorii ºi cu liderii de sindicat ºi am invitat ºi la Comisia economicã a Senatului pe toate aceste persoane responsabile în a realiza parcuri industriale. Ce au putut sã-mi spunã, eu deplasându-mã la faþa locului? Mi-au spus: ”Domnule senator, nu ºtim nimic. Deocamdatã ne tot cheamã la Prefecturã sã facem parcuri industriale. Nu se potriveºte, sub nici o formã, structura activitãþii economice ºi organizarea fluxului de producþie din unitate cu ideea de parc industrial. Noi, ca directori, dacã am fi în situaþia de a lua câte o halã, un atelier, o conductã sau câte o reþea utilitarã, nu am putea sã le exploatãm sau sã-i dãm vreo utilizare. Este o mãsurã, deocamdatã, administrativã care nu vine pe noþiunea de parc industrial emergent, adicã pe care piaþa sã-l facã, ci este o mãsurã pur administrativã pe care Guvernul a decis-o, ministerele o aplicã, prefecturile cheamã la ordine, directorii ºi sindicatele nu ºtiu despre ce este vorbaÒ. Trecem peste faptul cã ºi prin parcurile industriale s-au redus facilitãþile care se acordau pe legea veche, pe Legea nr. 135/1997, ºi ajungem în situaþia în care chiar dacã s-ar face parcuri industriale, chiar dacã ar fi o ”minunatãÒ reuºitã a acestor parcuri industriale ºi o soluþie pentru acest sector, vom constata cã diferenþa dintre personalul utilizat real în aceste unitãþi ºi personalul real încadrat în aceste unitãþi este de 80%, adicã aproximativ 20% ar putea sã fie absorbit de parcurile industriale, dar 80% rãmân, în continuare, ai nimãnui. ªi, sigur cã nu putem sã nu ne întrebãm: cum ºi cu câtã lejeritate Ministerul Industriei ºi Resurselor ºi Guvernul acceptã ca 80% din tot acest personal sã rãmânã, începând cu 1 ianuarie Ñ zi nefastã, de data aceasta, pentru aceastã categorie socialã Ñ fãrã nici un fel de drept? Pentru cã, repet, între totalul personalului pe care îl aveau aceste societãþi Ñ 100% Ñ, personalul utilizat Ñ aproximativ 20%, medie naþionalã Ñ, rãmâne cu 80% care este al nimãnui începând cu 1 ianuarie 2002. ªi dacã toate celelalte sectoare au beneficiat Ñ industria minierã, industria siderurgicã Ñ, totuºi, de o formã de plãþi compensatorii Ñ, sigur, criticabile, ca mãsurã pasivã, ºi nu ca mãsurã activã care sã creeze locuri de muncã Ñ, nu vãd cum este posibil ca acest personal din industria de apãrare, dintr-un sector strategic, în proporþie de 80% Ñ spuneam Ñ sã rãmânã al nimãnui. ªi, repet, domnule ministru, ºi vã adresez dumneavoastrã, personal, aceastã întrebare: chiar în condiþiile în care parcul industrial, dincolo de himera ”construcþie administrativãÒ devine o realitate economicã pozitivã Ñ adicã se vor împãrþi secþiile alea, din tunuri vom face tãiþei, din puºti vom face ciorapi ºi aºa mai departe Ñ vã daþi seama ºi dumneavoastrã câtã nepotrivire este între un sector de apãrare ºi o posi- bilã liberã participare la activitãþi economice de orice profil în acele zone pe care vom încerca sã le reactivãm economic, presupunând cã se întâmplã acest lucru minunat ºi totul va fi perfect. Unitãþi care în momentul de faþã nu au încãrcare vor avea peste noapte încãrcare. Nu se ºtie încã cum, dar presupunem cã, totuºi, se întâmplã, dar ºi în aceste condiþii rãmâne un numãr uriaº de oameni Ñ 80% din salariaþi Ñ care, aºa cum spuneam, rãmân ai nimãnui. Pentru cã i-am întrebat ºi pe liderii de sindicat ºi pe directori: ”Dar dacã, totuºi, veþi fi în situaþia de a duce la capãt acest proiect?Ò. ”Da, domnuÕ senator, dar ºi atunci nici mãcar acest 20%, care astãzi lucreazã, nu va putea fi încadrat, iar de restul, 80% nici mãcar nu vorbimÒ. Deci cred cã riscul social ºi riscul de conflict ºi riscul de marginalizare socialã este în creºtere substanþialã cu aceastã propunere, cu aceastã ordonanþã Ñ cu nr. 118/2001 Ñ ºi, din pãcate, regret, spun, din pãcate, Guvernul nu vine cu o soluþie pozitivã pentru aceºti oameni care nu au nici o vinã decât cã au lucrat în aceste zone, ºi izolate dar ºi strategice, de industrie naþionalã.