Cristian Nechifor

## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Sper cã aceste zile de sãrbãtoare sã fi fost pentru noi toþi nu doar un prilej de relaxare, ci ºi un motiv de reculegere. Un astfel de moment este, din când în când, mai mult decât necesar, mai ales pentru noi, cei învestiþi cu încrederea alegãtorilor.

Cred cã de un asemenea moment de reculegere ar fi avut nevoie ºi acei doi care au socotit necesar sã înfiinþeze controversatul Consiliu Naþional al Maghiarilor. N-aº vrea sã intru într-o analizã superamãnunþitã sau cu tentã inchizitorialã, vreau doar sã exprim câteva opinii care nu sunt departe, cred, de bunul-simþ al omului simplu. Mai întâi, cred cã nici viaþa politicã româneascã, nici maghiarii din România nu au nevoie de un nou radicalism. La 13 ani de la Revoluþia din 1989, cred cã vremea radicalismelor a trecut. Cu atât mai mult, a trecut vremea radicalismelor etnice, care au fãcut atâta rãu în trecut, în trecutul nu prea îndepãrtat.

Acum, în 2003, orice acutizare a radicalismului maghiar din România are un singur efect: acutizarea radicalismului extrem antimaghiar. De asta au nevoie maghiarii în România? De asta are nevoie România? Rãspunsul este clar: nu.

U.D.M.R. a arãtat în ultimii ani cã poate reprezenta în mod echilibrat populaþia maghiarã din România. Cei plasaþi sub sigla Consiliului Naþional al Maghiarilor par sã creadã cã echilibrul este ceva dãunãtor, ºi asta când România este recunoscutã ca un exemplu pentru buna rezolvare a problemelor etnice. Este un calcul cel puþin bizar, în opinia mea.