Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2000
other · respins
Nicolae Popa
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Sunt absolut convins cã ceea ce doresc sã vã prezint astãzi constituie un subiect pe care îl cunoaºteþi ºi dumneavoastrã, cel puþin la fel de bine ca ºi mine.
Pe lângã sãrãcia ºi mizeria în care se zbate majoritatea covârºitoare a concetãþenilor noºtri, iatã, populaþia
este obligatã sã se confrunte ºi cu un alt fenomen, de o extremã gravitate, propagarea pe scarã largã a violenþei sub cele mai diverse forme. Aceasta constituie un atentat grav la drepturile ºi siguranþa cetãþeanului, dar ºi la adresa structurilor statului, a autoritãþii publice. Nu trece zi de la Dumnezeu fãrã ca oamenii din toate colþurile þãrii sã nu afle din ziare, din emisiunile posturilor de radio ºi televiziune despre noi acte de banditism, tâlhãrie, jafuri la drumul mare, rãpiri, crime, proxenetism, prostituþie ºi câte ºi mai câte, ajungându-se pânã acolo încât sã se foloseascã ziua în amiaza mare ºi sub ochii cetãþenilor paºnici arme de foc.
În România de astãzi, elementele mafiote, membrii crimei organizate se dedau la cele mai crâncene fapte de sfidare a legii, situaþie care trãdeazã în modul cel mai explicit posibil o stare de haos. Apare cât se poate de limpede cã evoluþia evenimentului este pe cale sã scape de sub orice control, încât se impun decizii ºi acþiuni ferme pentru a pune lucrurile la punct, în respectul legii ºi al moralitãþii publice, al obligaþiilor ce revin instituþiilor abilitate de a garanta siguranþa cetãþenilor, ordinea ºi liniºtea publicã.
În acest context, noi considerãm oportun ºi imperios ca instanþa supremã a puterii de stat, Parlamentul, sã-ºi declare public atitudinea de condamnare totalã a fenomenului violenþei ºi totodatã sã solicite organelor în drept sã intervinã în forþã ºi în spiritul legii pentru combaterea ºi anihilarea imediatã a celor care ºi-au fãcut o meserie ºi o sursã de profit din crimã, jaf, tâlhãrie ºi proxenetism. În primul rând, apelul Parlamentului trebuie sã se îndrepte cãtre Ministerul Justiþiei ºi Ministerul de Interne. Poliþia trebuie sã lase de o parte orice reþinere ºi sã atace, cu toatã duritatea la care dã dreptul legea, focarele de infecþie publicã constituite din grupurile criminale mafiote. Instanþele judecãtoreºti trebuie sã judece ºi sã condamne cu cea mai mare urgenþã infractorii identificaþi ºi reþinuþi de poliþie. Pedepsele prevãzute de lege trebuie sã fie operaþionale ºi aplicate cu toatã rigoarea.
Nu în ultimul rând, considerãm cã Parlamentul trebuie sã cearã serviciilor specializate ale statului sã-ºi intensifice eforturile de a culege toate datele ºi informaþiile de naturã sã fie utilizate în anihilarea ºi stoparea fenomenului violenþei, mai ales cã existã suspiciuni serioase privind existenþa unor complicitãþi cu autorii violenþelor de toate felurile, situaþi chiar în interiorul structurilor organismelor de resort, inclusiv la eºaloanele superioare de comandã. Operaþiunea ”LunaÒ, de combatere a infracþionalitãþii, are mai mult sau a avut mai mult un caracter electoral, de naturã sã înºele încã o datã opinia publicã. Toate aceste acþiuni trebuie sã fie extinse nu numai la nivelul unor clanuri sau bande de romi, ci la nivelul tuturor infractorilor din aceastã þarã, indiferent de etnie. Fie el român, þigan sau ungur, toþi trebuie sã rãspundã în faþa legii.