Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2000
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gavril Dejeu
Discurs
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Suntem la punctul 8 al ordinii de zi din aceastã dezbatere, în care am aprobat mãsuri de împrumuturi ºi de facilitãþi financiare pertractate de România cu organismele internaþionale pentru trebuinþe reale interne, este adevãrat; inclusiv acest punct 8, la care înþeleg sã iau cuvântul. Trebuie sã subliniem cã cerinþele transformãrii României ºi a economiei României dintr-o economie centralizatã într-o economie de piaþã nu este o treabã uºoarã ºi cine se mãrgineºte la vorbe ºi nu intrã în profunzimea de analizã a proceselor necesare sigur cã poate sã lanseze diverse critici la adresa unor mãsuri luate de conducerea þãrii. Cine a avut însã curajul sã atace aceastã reformã ºi cine se confruntã cu greutãþile sigur cã este nevoit sã recurgã, la modul concret, la mãsurile absolut necesare pentru derularea unei astfel de reforme.
De aceea, pornind de la faptul cã nici un gospodar, cât de simplu, nu-ºi perpetueazã gospodãria dacã ea nu este eficientã, dacã ea nu este productivã, dacã ea nu este pozitivã, aºa, nici o þarã nu-ºi poate permite sã ducã la infinit o economie nerentabilã. Însã ceea ce aº dori sã subliniez, fiindcã este vorba de aceste 8 puncte pe care le-am analizat pânã acum, este sã atrag atenþia Parlamentului României pentru mai multã vigilenþã acum ºi pe viitor în legãturã cu modul de folosire a acestor sume ºi modul de realizare a obiectivelor pentru care ele au fost primite.
Am constatat cã, din pãcate, de 10 ani încoace în loc sã facem eforturi susþinute pentru a învãþa sã muncim pe cont propriu, ºi nu pe contul statului, ºi sã creãm pe cont propriu, ºi nu pe contul statului, ºi, astfel, sã diminuãm cerinþele de împrumut ºi de înfeudare financiarã a României cãtre organsime internaþionale, dimpotrivã, cu multã uºurinþã cãdem pradã dorinþei de a intra în posesia unor bani, fãrã sã ne gândim sau fãrã sã gândim cu suficientã acurateþe ºi profunzime cã aceºti bani trebuie restituiþi ºi, încã, trebuie restituiþi cu dobânzi. ªi cã, acum sau în anii viitori, România va trebui sã suporte consecinþele acestor sarcini financiare.
De aceea, fiind de acord cu toate punctele Ð am votat toate aceste 8 puncte de pânã acum Ð din ordinea de zi de astãzi, inclusiv acest punct 8, ar fi bine ca Parlamentul acesta, dar mai cu seamã Parlamentul care va urma sã-ºi îndrepte atenþia asupra modului în care, practic, aceste obiective, aceste proiecte pentru care noi ne-am dat girul sunt puse în valoare ºi cum anume sunt folosite sumele astfel împrumutate. Este, dupã pãrerea mea, o obligaþie a forului legislativ al României. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.