Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2001
other · respins
Marian Sârbu
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Stimaþi colegi,
Textul la care ne referim are în vedere faptul cã totuºi perioadele în care se acordã indemnizaþia de ºomaj vor fi de 6 luni, de 9 luni ºi de 12 luni, în funcþie, bineînþeles, de stadiul de cotizare. Sunt perioade în general moderate, nu sunt nici foarte mici, nici foarte mari, ºi ele þin cont, aºa cum au spus ºi colegii noºtri, de realitãþile economice ºi sociale din România.
Vreau însã sã vã spun, aºa cum de fapt s-a mai spus, cã în ultimii patru ani, aproape cinci ani, un întreg buget de ºomaj a fost acordat pentru aºa-numitele plãþi compensatorii, încurajând în mod evident pãrãsirea locurilor de muncã de cãtre cei care voiau sã primeascã aceste plãþi compensatorii stând acasã. A fost, dupã opinia noastrã, a actualului Guvern, o politicã de neîncurajare a locurilor de muncã, iar legea actualã se bazeazã tocmai pe încurajarea facilitãþilor, pe stimularea angajatorilor ºi chiar pe o mai multã, o mai mare responsabilitate individualã a celor care sunt în cãutarea unui loc de muncã. Ca atare, vã rog sã fiþi de acord cu propunerea iniþialã, cu observaþia corectã pe care a fãcut-o domnul deputat Buzatu.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.