Doru Dumitru Palade

## Domnule preºedinte,

Stimaþi colegi,

Trebuie sã recunoaºtem cã fiecare popor, fiecare þarã are ºi puncte tari ºi puncte slabe, aºa cum în ultimul timp ne-am obiºnuit sã facem evaluãri ºi analize. Necesar ar fi sã fie cât mai obiective posibil.

Istoria României moderne sau ceea ce ne place sã denumim perioada care începe cu Alexandru Ioan Cuza a avut, aproape în permanenþã, o diplomaþie care ne-a ajutat sã trecem peste momentele grele din istorie cu soarta noastrã, þarã aºezatã de Dumnezeu la intersecþia directã a trei imperii, toate cu tendinþe expansioniste.

Poate nu întotdeauna diplomaþia româneascã a reuºit sã se strecoare abil prin interesele marilor puteri pentru a salva teritoriul ºi poporul nostru de soarta planificatã la alte nivele. Dar trebuie sã apreciem pozitiv faptele care de multe ori au scos România basma curatã din situaþii nefavorabile ºi aceasta datoritã unei diplomaþii inteligente care a gândit ºi acþionat în interesul þãrii. Dacã perioada de dinainte de al rãzboi mondial rãmâne istoricilor sã evalueze eficienþa diplomaþiei noastre, iatã cã ºi în vremea regimului totalitar comunist, trãitã de noi toþi, putem aprecia cã Externele au acþionat de multe ori magistral. Figuri mai recente, precum Corneliu Mãnescu, Alexandru Totu, ªtefan Andrei, aflaþi în fruntea unor echipe de specialiºti de marcã, au reuºit sã þinã bine cârma diplomaþiei în momente delicate, chiar dacã totul trebuia pus pe seama meritelor ”genialului conducãtorÒ.

Iatã cã dupã 1989, schimbãrile radicale fãcute la vârful Externelor aduc oameni noi, liberi sã-ºi punã în valoare talentul diplomatic în noile condiþii de libertate create atât pe plan intern, cât ºi extern. Au trecut 13 ani de la acele evenimente. Oare în politica externã s-a arãtat România demnã de tradiþia moºtenitã?

Cu un enorm regret trebuie sã remarc cã mai mult am cãlcat prin gropi, nu am dovedit tact, am acþionat fie pripit, fie cu întârziere, imatur ºi contrar intereselor noastre naþionale, fãrã o analizã complexã a consecinþelor ce pot urma din anumite luãri de poziþii.

Recunoaºterea ca stat independent a Republicii Moldova, tratatul cu Ucraina, poziþiile noastre în conflictele din fosta Iugoslavie ºi recentele gafe copilãreºti faþã de problemele Irakului, ne dau de gândit dacã politica externã o mai conduc românii sau este monitorizatã din altã parte. De fiecare datã am acþionat pripit, motivat de felul în care suntem percepuþi internaþional. Ce avantaje economice, ce poziþii favorabile am obþinut de pe urma atitudinii noastre în conflictele din fosta Iugoslavie, dupã ce am marcat pierderi uriaºe în timpul desfãºurãrii evenimentelor? Nu numai cã nu am încasat daune sau sã fi încheiat contracte avantajoase, dar prin Serbia nici nu vor sã mai audã de români! Aºa va fi ºi cu un eventual Irak post-Saddam, dupã ce S.U.A. se va instala la petrolul irakian, cãci acesta este singurul motiv plauzibil al conflictului americano-european, cred cã România nu îºi va recupera nici mãcar datoria dinainte de 1989.