Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2001
Informare · respins
Ioan Bivolaru
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
V-am înaintat astãzi dimineaþã raportul înlocuitor, ca urmare a cererii de sãptãmâna aceasta de a reveni asupra acestui raport.
În conformitate cu prevederile art. 89 din regulament, Comisia pentru industrii ºi servicii a fost sesizatã spre dezbatere în fond cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice.
Proiectul acesta de lege a fost adoptat de Senat ºi am primit acest proiect de la Senat. Acest proiect are ca obiect de reglementare armonizarea legislaþiei noastre cu a statelor membre ale Uniunii Europene privind pachetele de servicii turistice vândute sau oferite spre vânzare pe teritoriul României, indiferent de locul de realizare al acestora.
De asemenea, comisia a fost sesizatã pe fond ºi cu Ordonanþa de Guvern nr. 70/2000 pentru modificarea Ordonanþei Guvernului nr. 107/1999, pentru care ºi Senatul ºi-a dat acordul.
În aceste condiþii, conform regulamentului, comisia a întocmit un raport unic.
Menþionãm cã în textul raportului pe care îl aveþi în faþã au fost preluate variantele adoptate de Senat la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 107/1999, precum ºi la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 70/2000 pentru modificarea Ordonanþei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, comisia operând, în coloana a doua a acestui raport, toate modificãrile ºi completãrile care s-au impus.
În consecinþã, domnule preºedinte, vã rugãm sã supuneþi dezbaterii ºi aprobãrii Camerei Deputaþilor acest raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.