Acsinte Gaspar

## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

V-aº readuce în memorie cã problema pe care o discutãm astãzi la insistenþele domnului vicepreºedinte al Camerei Deputaþilor, Vasile Lupu, a fost discutatã cel puþin de trei ori. A fost discutatã o datã cu prilejul dezbaterii ºi adoptãrii Constituþiei. A fost discutatã a doua oarã atunci când fiecare dintre cele douã Camere ºi-a aprobat regulamentul propriu de activitate. ªi, în fine, a treia oarã, problema imunitãþii parlamentare a fãcut obiectul dezbaterilor la Legea privind Statutul deputaþilor ºi al senatorilor.

Sigur cã putem observa foarte uºor cã, prin Constituþie, se face o excepþie de la dreptul comun, în sensul cã aceasta a conferit un statut aparte parlamentarilor pentru a le da posibilitatea sã-ºi desfãºoare activitatea fãrã sã fie influenþaþi sau stânjeniþi de riscul unor eventuale trimiteri în judecata penalã sau contravenþionalã, arestãri, reþineri sau percheziþii pornite din spirit de ºicanã fie de diferite autoritãþi publice, fie de unii funcþionari particulari.

Constituþia nu a urmãrit sã le acorde parlamentarilor un avantaj personal, ci sã asigure Parlamentului condiþii optime de funcþionare. Inviolabilitatea devine caducã în cazul în care Camera din care face parte deputatul sau senatorul aprobã ca acesta sã fie trimis în judecatã penalã sau contravenþionalã, arestat, reþinut sau percheziþionat. Încuviinþând una din aceste mãsuri, Camera respectivã nu se pronunþã asupra vinovãþiei deputaþilor sau a senatorilor. De îndatã ce mandatul deputatului sau al senatorului a încetat, regulile de drept comun redevin pe deplin aplicabile. Fiind o excepþie de la dreptul

comun, inviolabilitatea parlamentarã este de strictã interpretare.

În fine, pentru cã m-am referit în prima parte la Constituþie, sã arãt cã ceea ce protejeazã Constituþia este mandatul deputatului sau al senatorului, iar nu persoana acestora. Din acelaºi motiv, din moment ce o persoanã a pierdut calitatea de deputat sau senator, ea va pierde ºi beneficiul procedurii excepþionale prevãzute de art. 69 alin. 1 al Constituþiei ºi, prin urmare, pentru o faptã sãvârºitã în cursul exercitãrii mandatului parlamentar va fi urmãrit penal sau contravenþional ºi judecat o datã ce acest mandat a încetat, conform procedurii de drept comun.

Vã spuneam cã problema imunitãþii a fost discutatã ºi dezbãtutã în ambele Camere cu prilejul discutãrii regulamentelor proprii. În legislatura 1992-Õ96, când actuala putere se afla în opoziþie, punctul de vedere care a fost exprimat categoric ºi în Camerã ºi în Senat a fost acelaºi. Am sã-mi permit sã citesc din stenograma de la Senat, unde senatorul Frunda Gheorghe, un ilustru jurist, declara urmãtoarele: ”Discuþiile care se poartã pe marginea imunitãþii parlamentare au condus la ideea ca ridicarea imunitãþii sã se voteze cu o majoritate de douã treimiÒ.

Argumentul principal în favoarea majoritãþii de douã treimi a fost cã, dacã s-ar accepta ideea unei majoritãþi absolute, adicã jumãtate plus unu din numãrul total al membrilor Camerei respective, oricare membru al opoziþiei, care nu este în coaliþia guvernamentalã sau majoritatea parlamentarã, riscã ca aceastã imunitate sã-i poatã fi ridicatã. ”Mai simplificat, spunea senatorul Frunda, înseamnã cã fiecare membru al opoziþiei sau un membru mai puþin simpatic al coaliþiei guvernamentale poate fi pus sub urmãrire penalã printr-o decizie de majoritate simplãÒ.