Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Acsinte Gaspar
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Vã supunem spre dezbatere ºi adoptare proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unitãþilor administrativ-teritoriale.
Þin sã precizez cã, în momentul de faþã, acest statut este reglementat la nivel de hotãrâre de Guvern, este
vorba de Hotãrârea nr. 127 din 1992, în baza Legii nr. 215/2001 privind administraþia publicã localã. S-a emis acesta pentru a stabili cadrul de organizare la nivelul consiliilor locale.
Proiectul de lege a fost dezbãtut de cãtre Senat ºi adoptat.
De asemenea, Comisia pentru administraþie publicã, amenajarea teritoriului ºi echilibru ecologic a examinat, a fãcut o serie de amendamente, pe care Guvernul ºi le însuºeºte.
Ca atare, vã rog sã supuneþi dezbaterii, domnule preºedinte, proiectul, cu amendamentele care au fost propuse de comisia sesizatã în fond. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.