Costache Mircea

Domnule preºedinte,

## Stimaþi colegi,

Voi concentra la maximum ceea ce doream sã spun astãzi. În prag de iarnã ºi când populaþia se confruntã cu atâtea ºi atâtea dificultãþi, constat cã suntem un popor unic din foarte multe puncte de vedere. Unicitatea noastrã constã ºi în uºurinþa ºi lejeritatea cu care acceptãm orice.

Mi-am pus, chiar ºi de la acest microfon, de multe ori întrebarea dacã maniera de guvernare aplicatã în România ultimilor 12-13 ani ar fi fost posibilã în alte þãri, precum Germania, sã spunem, dacã ar fi putut acolo poporul sã accepte cu seninãtate sã i se înstrãineze flota, sã i se exporte la fier vechi industria, sã fie muncitorii puºi pe drumuri ºi agricultura sã fie adusã în starea în care se aflã cea din România, cercetarea, învãþãmântul, sãnãtatea ºi toate celelalte domenii de activitate?! Dacã ar fi fost posibilã o asemenea reformã într-o altã þarã, aplicatã pe un alt popor?! Rãspunsul multora dintre noi este cu certitudine ”nuÒ.

Dar pentru cã acestea sunt trãsãturile noastre nu ne putem supãra pe noi înºine ºi constatãm cã avem ºi noi calitãþile noastre, suntem un popor foarte înzestrat, din punct de vedere literar-artistic, un mare talent. Talentul nostru este atât de mare încât este îndeobºte cunoscut cã românul este nãscut poet. ªi, pentru cã este nãscut poet, are ºi în stafful Parlamentului României oameni cu mare înzestrare artisticã, atât de mare încât cei care consemneazã pe site-ul Camerei Deputaþilor rezumatele intervenþiilor noastre, pe ale mele, le-au etichetat de foarte multe ori cu deosebit talent; unele dintre ele au fost numite dizertaþii pe o temã despre o varã fierbinte,

comentariu pe tema guvernãrii, eseu despre exportul de fier vechi în industrie ºi aºa mai departe.

Dacã tot mergem pe linia asta ºi se apropie sãrbãtorile de iarnã, mai propun, tot în manierã artisticã, o sugestie muzicalã celor care s-au îmbogãþit nemãsurat în aceºti ani de jaf generalizat ºi se retrag acum la palatele de iarnã sã admire ninsoarea prin ferestre ºi brazii împodobiþi de zãpadã, în abundenþa ºi în calmul hibernal ºi domestic al vieþii lor de familie, le doresc sã nu-i pãrãseascã din auz nici o secundã acest colind strãmoºesc: ”Mai sunt bordeie fãrã foc ºi mâine-i Moº CrãciunÒ.