Oliviu Gherman

Domnule preºedinte, Stimate colege, Stimaþi colegi,

Iatã cã încerc sã mã exprim ºi eu într-o problemã care, din punct de vedere disciplinar Ð mã refer la disciplina de drept Ð, mã depãºeºte. Desigur, ceea ce analizãm noi aici este o chestiune extrem de sensibilã.

Punctul de vedere exprimat de domnul deputat Dejeu este un punct de vedere care, în principiu, ar avea un oarecare suport. Într-adevãr, noi nu avem posibilitatea ca într-un regulament sã introducem elemente care sunt de natura unei legi organice, deºi vreau sã precizez cã hotãrârea finalã privitoare la regulament este o hotãrâre cu o semnificaþie care excede aspectele strict legate de regulament.

Vreau sã analizez un aspect. Noi am transferat acestui Consiliu Naþional niºte responsabilitãþi de un nivel care excede, dacã vreþi, unele aspecte care pot fi înscrise în Codul de procedurã penalã obiºnuit. Aceasta este o instituþie cu o semnificaþie ºi cu o misiune la nivel naþional. Deci, pe de o parte, prevederile care au fost introduse de domnul senator Dobrescu ar avea justificare prin întregul conþinut al dispoziþiilor prezentului regulament ºi prin semnificaþia acordatã acestui Consiliu, prin legea pe care am votat-o.

Pe de altã parte, existã ºi reversul medaliei, la care fãcea apel domnul deputat Dejeu. Reversul medaliei este acela cã, dacã noi, într-un regulament, vom introduce prevederi referitoare la modul de tratare a acestor abateri în instanþã, am putea sã excedem substanþial procedura de lucru a Parlamentului. Deci, v-aº ruga sã analizãm aceastã problemã în întreaga ei complexitate.

Pentru cã dacã vom lãsa ca toate neregularitãþile care se întâmplã în cadrul acestui Consiliu Naþional sã urmeze întregul traseu, de la judecãtorii, tribunale etc., înseamnã cã aceastã intervenþie a noastrã în buna desfãºurare a activitãþii acestui Consiliu este o intervenþie inoperantã. Vã gândiþi cã, în condiþiile apariþiei ipotetice a unui asemenea incident, pentru cã noi discutãm o chesitune de principiu, ipoteticã, ar fi bine sã nu aparã aºa ceva, dar dacã va apãrea..., trebuie sã spun cã nu vom ajunge sã avem o hotãrâre judecãtoreascã, o hotãrâre de ultimã instanþã nici în decurs de 3-4 ani. Deoarece procedura este foarte îndelungatã, putem ajunge la un fel de sistem al ratelor la americani: ”Never, never!Ò, adicã, cineva sã comitã o abatere extrem de gravã, care sã nu fie sancþionatã niciodatã, sau sã nu fie împiedicat sã repete aceastã abatere.

De aceea, apelul meu este, dacã vreþi, unul de echilibrare a celor douã puncte de vedere. Mãrturisesc, pe de o parte, mi s-ar pãrea cã ar fi ridicol sã lãsãm întreaga procedurã într-o procedurã obiºnuitã, în care, practic, nu se va rezolva, în termeni finiþi, niciodatã, nimic. Pe de altã parte, o prevedere în regulament a unei asemenea proceduri mi se pare cã excede conþinutul unui regulament.

Mã întreb dacã nu ar fi cazul sã abordãm aceastã problemã printr-un fel de, sã-l numesc, ”proiect în urgenþãÒ sau, în sfârºit, o ordonanþã de urgenþã justificatã, care sã ne permitã sã ieºim din aceastã situaþie relativ ambiguã. Nu putem lãsa, evident, ca lucrurile sã se desfãºoare într-un derulaj în care sã nu se rezolve niciodatã.