Oliviu Gherman

Domnule preºedinte, Stimate colege, Stimaþi colegi,

Suntem într-o sãptãmânã cu o anumitã semnificaþie creºtinã ºi, de aceea, vreau sã vã spun cã am început sã devin liniºtit, deoarece dacã va trebui ca cineva sã facã, în momentul suprem al existenþei mele, o pledoarie pentru mine în faþa Creatorului, voi apela la distinsul coleg Filipaº.

Domnia sa m-a convins ca ºi cum cred cã îl va convinge pe Creator cã am fost, totuºi, un om de omenie.

Întorcându-mã la argumentaþia Domniei sale, vreau sã fac douã remarci: Domnia sa vorbea de lege specialã. Eu am început sã nu înþeleg. Ceea ce facem noi acum, aici, nu sunt legi? ªi ceea ce facem în acest moment, facem o lege specialã?

Deci, în realitate, noi nu facem altceva decât sã ne înscriem în principiul constituþional, conform legii, fãcând o lege specialã care este adaptatã problemei care este ridicatã în aceastã ordonanþã de urgenþã.

Nu vãd de ce legea la care Domnia sa fãcea referinþã este o lege specialã, în timp ce aceea pe care o discutãm acum nu este cu acelaºi drept, o lege specialã. Prima observaþie.

Mai ales cã ni s-a spus foarte clar, este o lege organicã, deci cu exact aceeaºi pondere în faþa Divinitãþii cu legea la care se fãcea referinþã.

În al doilea rând, e o micã neînþelegere aici. Este vorba de pondere. Eu vreau sã parafrazez pe distinsul coleg Iorgovan ºi, de altfel, ºi pe distinsul coleg Filipaº, vorbindu-se de cât. Eu aº zice cã pentru a nu se depãºi spiritul la care se fãcea referinþã, nu este vorba de 50%, ci cu un loc mai puþin decât numãrul locurilor care este fãrã taxã. Atunci suntem în situaþia în care sã nu excedem o prevedere.

Dupã mintea mea, chiar ºi conceptul de majoritate este legat de ceva care uneori se spune jumãtate plus unu. Ei bine ºi în cazul respectiv este vorba de jumãtate plus unu.

Eu nu voi face o pledoarie pentru jumãtate minus unu, ca sã avem, totuºi, un aspect majoritar în privinþa locurilor fãrã taxã, dar vreau sã vã spun cã argumentaþia pentru mine nu mi s-a pãrut convingãtoare.

În ceea ce priveºte universitãþile private care au fost enumerate aici, am senzaþia cã existã ºi aici un fel de competiþie internã în cadrul universitãþilor private. Mie nu-mi place sã spun particulare pentru cã este, de fapt, o denumire nepotrivitã.

Pledoaria mea este ca sã procedãm în trepte. ªi anume, sã venim ca primã treaptã normalã cu propunerea din textul comisiei, ca primã treaptã maximalã, iar, în condiþiile în care propunerea respectivã nu întruneºte numãrul total, sã venim la treapta minimalã care este agreatã minimal, cred cã de toatã lumea, acel 50%, dar sã venim ca primã propunere cu treapta care este cea din comisie ºi care este logicã, ºi nu înfrânge spiritul Constituþiei deoarece, mergând pânã la 100%, nu se depãºeºte 101%, ci se merge cu pondere egalã din cele douã pãrþi.

ªi aº mai vrea sã vã mai spun încã ceva. Desigur, acordând respect întregului spectru al universitãþilor private, vreau sã vã spun cã aceasta nu este o instituþie tipic europeanã. Universitãþile, în Europa, sunt în general, dupã ºtirea mea, universitãþi de stat. Iar dacã s-a fãcut iniþial aceastã concesie, în care nu vreau sã intru în substanþã, sunt foarte multe universitãþi private care, într-adevãr, sunt foarte bine dotate din punct de vedere profesional al cadrelor de predare. Sunt, într-adevãr, universitãþi numai cu academicieni, chiar dacã sunt academicieni puþin trecuþi de vârstã, ca ºi mine. Dar eu nu sunt academician, liniºtiþi-vã! Deci, vreau sã vã spun cã universitãþile private, în 1990Ñ1991, erau niºte S.R.L.-uri, dintre care s-au selecþionat câteva care au rãmas. Dar mai sunt ºi acum S.R.L.-uri, iertaþi-mã! ªi cã, dacã facem o triºare mascatã, acoperind niºte lucruri care se fac aproximativ, cred cã universitãþilor de stat le putem da aceastã ºansã, sã aibã o componetã care, paradoxal... Ñ ºi aici îi spun colegului Bunduc de la P.R.M.