Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2001
other · respins
Nicolae Paul Anton Pãcuraru
Discurs
## Domnule preºedinte,
Tot pentru o informare generalã, practic, Guvernul a fost în situaþia de a susþine financiar o serie întreagã de societãþi comerciale aflate în dificultate. Acest credit acordat de F.P.S. face parte dintr-o serie de patru credite, care au fost acordate la mari societãþi comerciale aflate în dificultate: SIDEX, ROMAN, TRACTORUL ºi, dacã nu mã înºel, COMTIM. Singurul comentariu pe care pot sã-l fac este cã deja lucrul este consumat, adicã societãþile au beneficiat de acest credit. Practic, nu avem altceva de fãcut decât sã aprobãm aceastã ordonanþã cu observaþia, totuºi, cã dincolo de toate formele de subvenþii directe sau indirecte, de sprijin sau de credit, aceste societãþi ºiau continuat dificultãþile financiare, fiind ºi pentru actualul Guvern una din problemele, din ”nucile tariÒ, din problemele foarte dificile de rezolvat, motiv pentru care, probabil cã singura soluþie este, totuºi, gãsirea unei modalitãþi de restructurare, privatizare, ca sã se elimine, totuºi, aceastã permanentã problemã a formelor de susþinere de cãtre stat.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.